Becali se retrage din politică, cel puţin o vreme

Preşedintele PNG-CD George Becali a declarat, duminică, la Realitatea TV, după ce s-a anunţat că partidul său nu a obţinut un scor care să îi permită să intre în Parlament, că se va retrage cel puţin pentru o perioadă din politică, menţionând că domeniul se dovedeşte pentru el "o necunoscută".

24 afișări
Imaginea articolului Becali se retrage din politică, cel puţin o vreme

Becali se retrage din politică, cel puţin o vreme (Imagine: Mediafax Foto)

Becali a menţionat că doreşte să vadă ce rezultat a obţinut în colegiul în care a candidat şi că pentru el sunt foarte importante rezultatele obţinute de partid în Sectorul 5 din Capitală.

El a adăugat că, în funcţie de rezultate, s-ar putea să iasă definitiv din politică sau să decidă să revină în politică după câţiva ani, "sub o altă formă".

Becali a explicat însă că, indiferent de rezultatele din sectorul 5 din Capitală, se va retrage din politică o vreme.

Liderul PNG a menţionat că, dacă se va retrage definitiv, o va face, nu înainte de o "spovedanie publică", în care va cere scuze tutror politicienilor cu care s-a luptat.

Becali a menţionat că pentru el politica se dovedeşte o enigmă, iar rezultatele de până în acest moment arată că nu i-a înţeles pe români.

Potrivit exit-poll-ului realizate de Insomar, PNG-CD a obţinut 2,1% din voturi, atât la Cameră, cât şi la Senat. Conform CCSB, scorul PNG-CD este de 1,7% la Camera Deputaţilor şi de 1,9% la Senat.

Citeşte şi:

Geoană: Social-democraţii trebuie să conducă noul Guvern

Tăriceanu: PNL şi România au crescut împreună

Boc: Rezultatul ne obligă să facem demersuri ca politicile de dreapta să se impună în Guvern

Marko: UDMR va reuşi să aibă un grup parlamentar cu aceeaşi forţă sau şi mai puternic

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici