Blaga: Candidez la Timiş. E posibil ca Udrea să candideze la Neamţ

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că va candida la alegerile parlamentare în colegiul din Timiş, precizând că este posibil ca Elena Udrea să candideze în Neamţ şi că nu este certă o candidatură a lui Mihai Răzvan Ungureanu la Arad.

298 afișări
Imaginea articolului Blaga: Candidez la Timiş. E posibil ca Udrea să candideze la Neamţ

Blaga: Candidez la Timiş. E posibil ca Udrea să candideze la Neamţ (Imagine: Sebastian Sascau/Mediafax Foto)

Întrebat dacă va candida în Timiş, Blaga a răspuns: "Sigur că da".

El a mai spus, la Realitatea TV, că este posibil ca Elena Udrea să candideze în Neamţ şi a arătat că o candidatură a lui Mihai răzvan Ungureanu în Arad "nu este certă".

Blaga a spus că a existat un conflict în Arad între Gheorghe Falcă şi Gheorghe Seculici pe tema candidaturii lui Ungureanu, dar a precizat că nu pot să nu existe astfel de discuţii de fiecare dată în apropierea alegerilor.

El a mai arătat că ARD va obţine la alegerile parlamentare un scor de peste 30%, iar PDL va fi partidul cel mai important din Parlament.

Preşedintele PDL a mai spus că nu crede că Mihai Răzvan Ungureanu a comandat cheltuielile mari de protocol în timpul mandatului de premier şi s-a arătat convins că acesta va explica lucrurile.

Blaga a spus că şi că el crede în potenţialul lui Ungureanu şi are cu cine pleca la drum, la alegeri.

"Nu cred că le-a comandat Ungureanu", a spus Blaga întrebat în legătură cu cheltuielile de protocol făcute în timpul mandatului lui Ungureanu.

El a spus că aşteaptă ca Ungureanu să explice foarte clar acest lucru şi că l-a sfătuit pe acesta să explice repede.

"Eu cred în acest om (Mihai Răzvan ungureanu -n.r.), cred că nu a comandat dânsul pentru uz personal lucrurile astea, cred ă potenţialul lui şi cred că am cu cine pleca la drum, nu numai pentru toamnă, ci şi în continuare", a mai spus Blaga.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a fost invitat de organizaţia judeţeană a partidului să candideze la Senat într-un colegiu din Timiş, reprezentanţi ai formaţiunii susţinând că ar fi vorba de Colegiul 3, care se suprapune cu Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor şi care în acest mandat este reprezentat de Alin Popoviciu.

Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PDL Arad a definitivat, miercuri seară, lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, fiind desemnat candidat la Senat în municipiu, iar liderul judeţean al PDL, Gheorghe Seculici, la Camera Deputaţilor.

Deputatul PDL Elena Udrea ar urma să candideze pentru un nou mandat în Neamţ, în colegiul care cuprinde oraşul Roman, actualul deţinător al mandatului pentru acest colegiu fiind deputatul PDL Marius Neculai, au declarat pentru MEDIAFAX surse parlamentare.

Colegiul 4 din Neamţ cuprinde oraşul Roman, comuna Ion Creangă şi satele Ion Creangă, Avereşti, Izvoru, Muncelu, Recea şi Stejaru, fiind unul dintre cele mai mari colegii din judeţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici