Blaga: MAI îşi va face datoria, dincolo de presiuni

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, după exercitarea votului, că angajaţii Ministerului de Interne îşi vor face datoria la acest tur de scrutin, indiferent de presiunile care vor veni din partea unor politicieni sau a unor ONG-uri mai mult sau mai puţin interesate.

10 afișări
Imaginea articolului Blaga: MAI îşi va face datoria, dincolo de presiuni

Blaga: MAI îşi va face datoria, dincolo de presiuni (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"Alegerile sunt bine organizate şi convingerea mea este că, indiferent câte presiuni vor face politicienii, de peste tot sau ONG-uri mai mult sau mai puţin interesate, cei de la Ministerul de Interne îşi vor face şi ei datoria foarte serios", a spus Blaga despre organizarea scrutinului.

În opinia lui Vasile Blaga, românii votează în turul doi în cunoştinţă de cauză, deşi "nu au avut chiar suficient timp şi probabil era nevoie de mai multe dezbateri".

Secretarul general al PDL şi-a exprimat speranţa ca prezenţa la vot să fie mai mare decât în primul tur de scrutin, pentru că "nu sunt condiţii meteorologice speciale, ca altădată, să fie probleme din acest punct de vedere".

"Am votat pentru modernizarea României. Cu cine, sper că sunteţi convinşi", a mai spus Blaga.

Vasile Blaga a votat, duminică dimineaţă, la Colegiul Naţional "I.L.Caragiale" din Sectorul 1 al Capitalei, împreună cu soţia sa.

Ministrul interimar al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, şi-a delegat toate atribuţiile de la MAI, de organizarea turului doi al alegerilor prezidenţiale ocupându-se secretarul de stat Mihai Capră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici