Boc: Este momentul să discutăm şi de Legea educaţiei, nu sunt motive să nu intre în plen

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Parlament, că este momentul ca parlamentarii să discute şi despre continuarea procedurilor inclusiv în cazul Legii educaţiei, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, spunând că nu există niciun motiv ca documentul să nu intre în plenul Legislativului.

15 afișări
Imaginea articolului Boc: Este momentul să discutăm şi de Legea educaţiei, nu sunt motive să nu intre în plen

Boc: Este momentul să discutăm şi de Legea educaţiei, nu sunt motive să nu intre în plen (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

"Este momentul când se poate discuta despre continuarea procedurilor inclusiv la Legea educaţiei. Nu văd ce motiv ar fi să nu intre (în plen-n.r.)", a spus Boc, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă.

Premierul Emil Boc a anunţat, în urmă cu două săptămâni că Guvernul va continua procedura angajării răspunderii pentru legea educaţiei, Parlamentul fiind obligat să stabilească data moţiunii de cenzură, iar pentru Mircea Geoană se va solicita oficial înlocuirea de la conducerea Senatului dacă mai boicotează procedura.

Curtea Constituţională a decis atunci că există un conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Parlament, ca urmare a refuzului parlamentarilor de a dezbate moţiunea de cenzură înaintată după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea educaţiei.

Guvernul îşi angajează, marţi, răspunderea în Parlament pentru proiectul legii salarizării unitare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici