Boc: Tăriceanu aplică principii staliniste. E inadmisibil să respingi prezenţa preşedintelui la Senat

Fostul premier Emil Boc l-a acuzat pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că aplică "principii staliniste", el spunând că este inadmisibilă respingerea prezenţei şefului statului la şedinţa solemnă a Senatului.

360 afișări
Imaginea articolului Boc: Tăriceanu aplică principii staliniste. E inadmisibil să respingi prezenţa preşedintelui la Senat

Călin Popescu Tăriceanu (Imagine: Bogdan Iordache/ Mediafax Foto)

Emil Boc a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este "grobian şi nerafinat în practicile împotriva adversarilor politici".

"Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, aplică principii staliniste, după modelul «cine nu este cu noi este împotriva noastră». Astfel, reînvie în plină democraţie românească practici din perioada stalinistă, ducându-le, însă, spre perfecţiune. Este inadmisibil să respingi prezenţa şefului statului în funcţie la şedinţa solemnă a Senatului pentru motivul că ar avea o altă părere cu privire la sistemul bicameral din România. Nici Stalin nu făcea acest lucru, era mult mai rafinat. Tăriceanu, în schimb, este mult mai grobian şi nerafinat în practicile împotriva adversarilor politici", a spus Boc.

Potrivit acestuia, Tăriceanu greşeşte, pentru că ceea ce susţine Traian Băsescu, şi anume Parlament unicameral, "este un lucru susţinut de 90 la sută dintre români".

"Ar trebui ca acea şedinţă solemn a Senatului să nu fie transmisă nicăieri, pentru că 90 la sută dintre români doresc Parlament unicameral. Tăriceanu greşeşte şi pentru faptul că Parlament unicameral nu înseamnă doar desfiinţarea Senatului, ci desfiinţarea ambelor Camere şi crearea uneia singure, care să se numească diferit de ceea ce avem azi, Camera Deputaţilor şi Senat", a subliniat Boc.

Fostul premier consideră că gestul lui Călin Popescu Tăriceanu constituie un "precedent urât" pentru democraţia românească.

"Ne poate plăcea cineva sau nu, putem avea simpatii sau antipatii, dar când e vorba de respectul faţă de instituţiile statului, acestea trebuie să rămână în plan secundar. Tăriceanu şi gaşca PSD demonstrează că pentru ei, mofturile personale sunt mai importante decât regulile democraţiei şi statului de drept", a conchis Emil Boc.

Preşedintele Traian Băsescu nu a fost invitat, marţi, la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici