Boc va trimite Preşedinţiei propunerea de revocare a lui Nica şi aşteaptă un interimar PSD

Premierul Emil Boc a anunţat că va transmite Preşedinţiei, după ora 13.00, propunerea de revocare a lui Dan Nica (PSD) din funcţia de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor, aşteptând până atunci ca PSD să propună un interimar din rândul actualilor miniştri social-democraţi.

29 afișări
Imaginea articolului Boc va trimite Preşedinţiei propunerea de revocare a lui Nica şi aşteaptă un interimar PSD

Premierul Emil Boc (Imagine: Mediafax Foto)

El a arătat, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, că a cerut, marţi dimineaţa, la ora 8.30, conducerii PSD ca, dacă nu nominalizează o altă persoană în locul lui Dan Nica la conducerea MAI, să propună un interimar din rândul actualilor miniştri social-democraţi până când partidul va decide ce persoană va nominaliza pentru funcţia de ministru de Interne, dar nu a primit niciun răspuns.

"Până la această oră, nu am primit niciun fel de propunere din partea partenerilor, nici cu privire la un nou ministru de Interne, nici cu privire la un interimat din rândul miniştrilor PSD. În aceste condiţii, după ora 13,00, voi înainta preşedintelui României propunerea de remaniere din funcţie a ministrului de Interne, aşteptând ca partenerii de la PSD să îmi propună până atunci, din rândul miniştrilor PSD, un nume pentru asigurarea interimatului la Ministerul de Interne", a spus Boc.

Premierul a afirmat totodată că vrea să elimine orice suspiciune cu privire la faptul că PDL îşi doreşte Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru a frauda alegerile sau pentru a organiza alte acţiuni de acest fel.

"Vreau să fiu foarte clar şi răspicat : acest minister, potrivit Protocolului, aparţine PSD, iar primul-ministru are dreptul, potrivit Constituţiei şi Protocolului, să propună revocarea din funcţie şi remanierea unui ministru, inclusiv a ministrului de Interne. Dacă partenerii de la PSD doresc această coaliţie, atunci ei fie îmi propun un nou ministru, fie îmi propun din rândul miniştrilor PSD un interimar pentru ocuparea acestei poziţii, până când vor desemna o persoană în mod oficial", a spus Boc.

Marţi a expirat termenul de 24 de ore acordat de premierul Emil Boc PSD, pentru nominalizarea unui înlocuitor al lui Dan Nica la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Boc a anunţat, luni, în şedinţa coaliţiei, intenţia de a-l revoca pe Nica din cauza situaţiei proaste legată de siguranţa cetăţeanului şi i-a reproşat ministrului declaraţiile despre închirierile de autobuze la prezidenţiale.

Ulterior, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că premierul Boc a propus, în coaliţie, ca ministrul de Interne, Dan Nica (PSD), să fie înlocuit, cu titlu interimar, de Vasile Blaga, actual ministru PDL al Dezvoltării, susţinând că acest lucru denotă "disperarea" lui Traian Băsescu.

Comitetul Executiv al PSD a decis că îl susţine pe Nica şi a avertizat că, dacă acesta va fi revocat, miniştrii social-democraţi se vor retrage din Guvern.

Propunerea de revocare a lui Nica a fost redactată de luni după-amiază - surse

"Actul a fost redactat încă de luni după-amiază, fiind aşteptată totodată o nominalizare pentru conducerea ministerului din partea PSD", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Boc a anunţat, luni, în şedinţa coaliţiei, intenţia de a-l revoca pe Nica din cauza situaţiei proaste legată de siguranţa cetăţeanului şi i-a reproşat ministrului declaraţiile despre închirierile de autobuze la prezidenţiale.

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că, dacă social-democraţii din Guvern îşi vor da demisia, ea va putea fi pusă în practică în 15 zile, potrivit Legii răspunderii ministeriale şi vor urma 45 de zile în care se vor putea numi interimari.

Liderul PSD Mircea Geoană i-a adresat premierului Emil Boc o scrisoare în care afirmă că argumentele pentru revocarea ministrului de Interne Dan Nica sunt inacceptabile, că era necesară o discuţie prealabilă în CSAT pe acest subiect şi că social-democraţii nu dau curs cererii de remaniere.

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, la Guvern, cu liderii PDL, înainte de a lua o decizie în privinţa revocării lui Dan Nica din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.

Surse social-democrate au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că liderii PDL analizează varianta restructurării Guvernului, prin comasarea unor ministere şi desfiinţarea funcţiei de vicepremier.

Potrivit unor surse din PDL, printre variantele analizate se află comasarea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu Ministerul Dezvoltării şi a Ministerului Turismului cu Sportul, urmând ca Ministerul Educaţiei să preia atribuţiile în domeniul Tineretului.

Ministerul Comunicaţiilor ar urma să fie transformat în agenţie, conform surselor citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici