Prima pagină » Politic » Bolojan acuză lipsa de performanță în companiile de stat: avem directori care nu livrează nimic, dar încasează sume aberante

Bolojan acuză lipsa de performanță în companiile de stat: avem directori care nu livrează nimic, dar încasează sume aberante

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau consilii de administrație care și-au stabilit niște câștiguri aberante”, afirmă el.
Bolojan acuză lipsa de performanță în companiile de stat: avem directori care nu livrează nimic, dar încasează sume aberante

Întrebat în timpul unui interviu acordat ProTv despre o eventuală înființare a unei instituții care să supravegheze cheltuirea banului public, după modelul american, Bolojan a afirmat că problema nu este doar lipsa unui organism dedicat, ci slaba aplicare a legilor existente și permisivitatea sistemului politic față de derapaje.

„Noi, dacă stabilim reguli bune, vom avea comportamente corecte. Din păcate, în România, regulile au fost de multe ori mimate. S-au făcut legi bune doar de formă, dar în practică s-a căutat constant să fie ocolite”, a declarat Bolojan.

Acesta a criticat dur sectoarele monopoliste din economie, unde companiile de stat sunt conduse de persoane care „nu livrează nimic pentru sumele încasate” și care nu sunt trase la răspundere pentru performanța economică slabă.

„Am ajuns în situația să avem directori sau consilii de administrație care și-au stabilit niște câștiguri aberante. Nu au făcut companiile mai eficiente, nu oferă servicii mai bune și, în multe cazuri, merg în pierdere. Iar dacă sunt pe profit, este doar pentru că tarifele au fost stabilite astfel încât să acopere lipsa de performanță, nu datorită managementului”, a explicat oficialul.

Ilie Bolojan a subliniat că soluțiile nu pot fi implementate „peste noapte”, fiind nevoie de modificări legislative și administrative, inclusiv la nivelul mecanismelor de control.

„Există Curtea de Conturi, comitete de supraveghere, directorate, dar în multe cazuri, aceste structuri par să aibă ca singur scop încasarea indemnizațiilor, nu și responsabilitatea rezultatelor. Una dintre greșelile lumii politice, din care fac și eu parte, este că astfel de situații au fost tolerate prea mult timp”, a spus Bolojan.

Reformele în administrația publică și controlul eficient al fondurilor publice reprezintă o componentă importantă în procesul de modernizare instituțională și în creșterea încrederii cetățenilor în buna guvernare, a concluzionat acesta.