Prima pagină » Politic » Bolojan merge la Viena. În drum, se oprește la Budapesta pentru o întâlnire cu Viktor Orban

Bolojan merge la Viena. În drum, se oprește la Budapesta pentru o întâlnire cu Viktor Orban

Premierul Ilie Bolojan face miercuri și joi o vizită la Viena, dar pe drum se oprește la Budapesta pentru o înâlnire cu Viktor Orban. Se va discuta și despre îmbunătățirea interconectării în sectorul energiei electrice.
Bolojan merge la Viena. În drum, se oprește la Budapesta pentru o întâlnire cu Viktor Orban
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Cosmin Pirv
02 dec. 2025, 20:30, Politic

În cadrul vizitei în Austria, Ilie Bolojan va avea întâlniri cu Cancelarul Federal al Austriei, Christian Stocker, care va fi însoțit de ministrul federal pentru Europa, Integrare și Familie, Claudia Plakolm, ministrul federal al Economiei, Energiei și Turismului, Wolfgang Hattmannsdorfer, și ministrul federal al Finanțelor, Markus Marterbauer, anunță Guvernul printr-un comunicat.

Vizita include discuții tête-à-tête, convorbiri în plen, precum și un dejun de lucru oferit de cancelarul austriac, la care vor participa reprezentanți ai companiilor românești și austriece.

De asemenea, prim-ministrul va participa la recepția de Ziua Națională a României, organizată de Ambasada României în Austria.

„Obiectivul principal al vizitei este consolidarea relațiilor bilaterale, atât în plan politico-diplomatic, cât și economic și o coordonare mai strânsă în plan regional și european, având în vedere provocările actuale din regiunea noastră”, transmite Guvernul.

Discuțiile vor aborda și sprijinul Austriei în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Se va discuta și despre cooperarea în domeniul energetic.

„Asigurarea unor prețuri accesibile ale energiei electrice pentru populație și competitive pentru companii rămâne, pe lângă securitatea energetică, o prioritate majoră pentru Guvernul României. Un element important în această direcție îl reprezintă îmbunătățirea interconectării în sectorul energiei electrice între statele din regiunea noastră, subiect pe care premierul Ilie Bolojan îl va aborda cu cancelarul federal Christian Stocker”, se mai spune în comunicat.

În drum spre Viena, premierul Ilie Bolojan va avea o întâlnire la Budapesta cu premierul Ungariei Viktor Orban, cu participarea liderului UDMR Kelemen Hunor. Va fi discutată cooperarea între România, Ungaria și Austria pentru dezvoltarea interconectărilor în sectorul energiei electrice.

În Austria, premierul va fi însoțit de Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, Oana Țoiu, Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Jurca, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului și Dragoș Hotea, Secretar de Stat.

Citește și