- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.12.2024, 19:14)
- Gabriel Pecheanu
Bolojan, întâlnire cu reprezentanţii mediul privat înainte de negocierile pentru guvernare - surse
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a discutat, înainte de a participa la discuţia cu liderii partidelor proeuropene, cu reprezentanţii mediul privat din România, cărora le-a cerut să se implice activ în viaţa politică, spun pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL.
Urmărește
1091 afișări
Bolojan, întâlnire cu reprezentanţii mediul privat înainte de negocierile pentru guvernare - surse
„Înainte de a participa la discuţia cu liderii partidelor proeuropene, preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a discutat cu reprezentanţii mediul privat din România. Ilie Bolojan le-a mulţumit antreprenorilor pentru semnalul pe care l-au dat înaintea alegerilor parlamentare, în direcţia susţinerii României pe drumul proeuropean”, spun surse liberale.
Potrivit acestora, Ilie Bolojan le-a vorbit acestora despre nevoia de reformare a clasei politice şi a statului.
„De asemenea, preşedintele PNL le-a cerut antreprenorilor prezenţi la discuţie să se implice activ în viaţa politică, explicându-le că e nevoie de o generaţie nouă de oameni în politică, cu o abordare profesionistă, oameni care să fie orientaţi spre performanţă”, mai spun sursele citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
POT: 125 de parlamentari au semnat pentru suspendarea lui Iohannis
-
Lasconi: Promisiunea lui Ciolacu privind indexarea pensiilor din septembrie, minciună
-
Premierul Poloniei acuză Rusia că a plănuit atacuri teroriste asupra unor companii aeriene din întreaga lume
Negocierile pentru viitorul guvern pro-european încep marţi seara, la ora 19:00. Liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale se întâlnesc la Palatul Victoria.
Citește pe alephnews.ro: Eminescu și nevoia de poezie sunt salvarea într-o perioadă de criză contemporană. De ce avem nevoie de poet în epoca haosului digital
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe