Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul monitorizează strict implementarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a recupera întârzierile și a atrage cât mai multe fonduri europene, în urma unei întâlniri cu Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene.
Discuțiile de la Palatul Victoria au vizat accelerarea reformelor asumate de România, dar și corelarea finanțărilor europene cu nevoile reale ale societății.
Șeful Executivului a subliniat că România trebuie să grăbească implementarea investițiilor și îndeplinirea jaloanelor din PNRR, pentru a nu pierde fonduri europene.
În același timp, oficialii au analizat proiectele finanțate prin politica de coeziune și prin bugetul multianual al Uniunii Europene, insistând asupra adaptării acestora la prioritățile naționale.
Un punct important al discuțiilor a fost corelarea măsurilor sociale din România cu inițiativele europene.
Vicepreședinta Comisiei Europene a anunțat că, în perioada următoare, va fi lansată prima Strategie Europeană Anti-Sărăcie, care vizează reducerea inegalităților prin măsuri precum locuințe sociale și sprijin alimentar pentru persoanele vulnerabile.
De asemenea, tinerii cu vârste între 16 și 29 de ani care nu au un loc de muncă și nu urmează studii vor deveni o prioritate majoră la nivel european.
În 2026, Comisia Europeană va lansa mai multe inițiative importante:
Roxana Mînzatu a subliniat că România ar trebui să își consolideze poziția în negocierile privind viitorul buget european și să vină cu propuneri pentru politici ambițioase la nivelul Uniunii.
„România se poate poziționa ca o voce puternică între statele membre”, a afirmat oficialul european.