VIDEO Donald Trump a fost externat

  • Donald Trump, care era spitalizat după infectarea cu noul coronavirus, a fost externat
  • Preşedintele SUA va continua tratamentul anti-Covid-19 la Casa Albă
  • Trump: "Mă simt foarte bine. Nu vă temeţi de Covid, nu îl lăsaţi să vă domine viaţa!
1503 afișări

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost externat luni seară, după ce a petrecut trei nopţi în Centrul medical Walter Reed, situat la periferia oraşului Washington, urmând să continue la Casa Albă tratamentul anticoronavirus.

Donald Trump a părăsit luni la ora locală 18.40 (marţi, 1.40, ora României) Centrul medical militar Walter Reed şi va fi transferat la Casa Albă.

Preşedintele SUA a salutat simpatizanţii şi jurnaliştii adunaţi în faţa spitalului.

Cu puţin timp înainte de a ieşi din spital, Donald Trump a transmis prin Twitter: "Revenim rapid la campania electorală. Presa de ştiri false difuzează doar sondaje false".

Anterior, Donald Trump anunţase că urma să fie externat: "Mă simt foarte bine. Nu vă temeţi de Covid, nu îl lăsaţi să vă domine viaţa! Am dezvoltat, în timpul Administraţiei Trump, medicamente şi cunoştinţe medicale extraordinare. Mă simt mai bine decât acum 20 de ani!".

Medicii preşedintelui SUA au confirmat că starea acestuia s-a îmbunătăţit. Donald Trump urmează să continue la Casa Albă tratamentul anticoronavirus, conform unor surse medicale citate de site-ul de ştiri Axios.com.

Preşedintele SUA a petrecut trei nopţi în Centrul medical militar Walter Reed, situat la periferia oraşului Washington.

Starea de sănătate a preşedintelui SUA, Donald Trump, infectat cu noul coronavirus, a fost vineri mai gravă decât oficialii de la Washington au dezvăluit public, a recunoscut Mark Meadows, şeful Cancelariei Preşedinţiei Statelor Unite. "Vă pot spune că cel mai important lucru pe care îl vedem este că acum nu mai are febră şi că este foarte bine din punctul de vedere al nivelului de oxigen", a declarat Mark Meadows într-un interviu acordat postului Fox News sâmbătă seară (duminică dimineaţă, ora României). "Ieri dimineaţă (vineri dimineaţă - n.red.), eram foarte îngrijoraţi de aceste lucruri. Avea febră, iar nivelul oxigenului scăzuse rapid. Totuşi, în stilul său tipic, acest preşedinte era pe picioare şi se plimba prin salon", a dezvăluit Mark Meadows.   

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici