Campania electorală pentru al doilea tur al prezidenţialelor se încheie sâmbătă, la 7.00

Campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă, la ora 7.00, cu 24 de ore înainte de deschiderea urnelor.

20 afișări
Imaginea articolului Campania electorală pentru al doilea tur al prezidenţialelor se încheie sâmbătă, la 7.00

Campania electorală pentru al doilea tur al prezidenţialelor se încheie sâmbătă, la 7.00 (Imagine: Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, vicepreşedinte al AEP, a precizat, pentru MEDIAFAX, că din acel moment nu mai pot fi afişate postere şi afişe electorale, mesh-uri, cele care au fost deja afişate rămân pe poziţie, cu excepţia celor care sunt puse pe sediile secţiilor de votare.

Muhuleţ a subliniat că, potrivit prevederilor legale, acestea trebuie să fie îndepărtate prin dispoziţia preşedintelui secţiei de votare.

Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente a mai spus că, din momentul încheierii campaniei electorale, nu se mai poate face campanie atât în audiovizual, cât şi în presa scrisă.

Continuarea propagandei electorale după termenul legal este sancţionată cu amendă de la 1.500 de lei la 4.500 de lei.

Potrivit legii, constatarea contravenţiei se face de către ofiţerii, agenţii şi subofiţerii din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei, precum şi de către poliţiştii comunitari.

După încheierea campaniei electorale se interzice difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate.

Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.

Nerespectarea acestor dispoziţii legale se pedepseşte cu amendă de la 4.500 de lei la 10.000 de lei, iar contravenţia se constată de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, care se autosesizează sau poate fi sesizat de către cei interesaţi.

Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României prevede că, în ajunul zilei votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie să asigure, cu sprijinul primarului, îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe sediul secţiei de votare şi dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii, atribuţiile acestuia întinzându-se şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 de metri.

Pentru menţinerea ordinii, acesta are la dispoziţie mijloacele de ordine asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţi şi de observatori, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.

Constituie contravenţie, potrivit legii, sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

Această contravenţie se sancţionează cu amenda de la 1.500 lei la 4.500 lei, iar constatarea contravenţiei se face de către ofiţerii, agenţii şi subofiţerii din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Română şi Jandarmeriei Române, precum şi de poliţiştii comunitari.

De asemenea, purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, persoanele însărcinate cu paza, persoanele acreditate sau de operatorii de sondaj ai institutelor de sondare a opiniei publice, de ecusoane, insigne ori alte însemne de propagandă electorală se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.500 de lei.

Această contravenţie poate fi constatată, potrivit legii, de către preşedintele biroului electoral, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către membrii acestuia ori preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către preşedinţii birourilor electorale ierarhic inferioare sau de către locţiitorii acestora.

De asemenea, în ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării. Nerespectarea acestor dispoziţii legale se pedepseşte cu amenda de la 4.500 de lei la 10.000 de lei.

Contravenţia se constată de către împuterniciţii preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente în cazul în care fapta este comisă de altcineva decât de radiodifuzori.

În cazul în care contravenţia este săvârşită de radiodifuzori, constatarea este făcută de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, care se autosesizează sau poate fi sesizat de către cei interesaţi.

Legea mai prevede că oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici