Campania electorală pentru referendum se încheie pe 28 iulie dimineaţa. Votul la referendum începe la ora 08.00 şi se încheie la ora 20.00

Votul la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, programat pentru 29 iulie, va începe la ora 08.00 şi va fi oprit la ora 20.00, campania electorală urmând să se încheie la 28 iulie, ora 7.00, a anunţat ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre.

1314 afișări
Imaginea articolului Campania electorală pentru referendum se încheie pe 28 iulie dimineaţa. Votul la referendum începe la ora 08.00 şi se încheie la ora 20.00

Traian Băsescu (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

Potrivit acestuia, campania electorală deja a început odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de organizare a referendumului.

Au dreptul de a participa la vot toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani.

Judecătorii Înaltei Curţi implicaţi în acest proces vor fi aleşi duminică prin tragere la sorţi, iar partidele politice trebuie să îşi desemneze până la 10 iulie reprezentanţii în Biroul Electoral Central şi în celelalte birouri electorale.

Pentru dotarea secţiilor de votare, la nivelul localităţilor vor fi utilizate, în mare măsură, materialele folosite şi la alegerile generale locale.

Comisia Tehnică Centrală va fi condusă de ministrul Administraţiei şi Internelor.

Guvernul a aprobat, sâmbătă, hotărârile de organizare a referendumului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici