Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că se aşteaptă ca, în perioada următoare, până la declanşarea campaniei electorale şi anunţarea candidaturilor finale pentru fotoliul de la Cotroceni, mai multe personalităţi, unele chiar din alte partide politice sau din societatea civilă, să îşi anunţe susţinerea pentru candidatul independent Traian Băsescu.
Semnalul a fost dat la Iaşi, unde preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad, urmat la scurt timp de 16 primari PNL şi un primar PNG din judeţul Iaşi, şi-au anunţat sprijinul pentru Traian Băsescu, în cazul în care acesta va candida la Preşedinţie.
Strategii PDL consideră că, având o astfel de susţinere, care va depăşi sfera PDL, preşedintele Traian Băsescu va avea un atu în faţa cotracandidaţilor săi, înregimentaţi politic. În plus, se doreşte ca prin această susţinere din partea tuturor zonelor societăţii, imaginea lui Traian Băsescu să fie aceea a unui „preşedinte al tuturor românilor”, nu doar al simpatizanţilor Partidului Democrat Liberal.
De asemenea, se speră ca o susţinere transpolitică să ducă la un efect mai slab al efectelor guvernării asupra preşedintelui Traian Băsescu care, prin legitimarea coaliţiei de guvernare PDL-PSD, a fost afectat din punct de vedere electoral de „scandalurile” dintre cele două partide, mai susţin sursele citate.
Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, că preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, nu poate face parte dintr-un partid, astfel că va candida independent susţinut de PDL, potrivit prevederilor Constituţiei.