CCR: Legea care ar fi eliminat eliberarea înainte de termen în cazul violatorilor şi criminalilor, adoptată neconstituţional

  • Liberarea condiţionată poate fi dispusă în continuare pentru infracţiuni de omor sau viol.
  • Proiectul de lege care ar fi eliminat această posibilitate a fost declarat neconstituţional.
  • Documentul a încălcat principiul bicameralismului.
4736 afișări
Imaginea articolului CCR: Legea care ar fi eliminat eliberarea înainte de termen în cazul violatorilor şi criminalilor, adoptată neconstituţional

Legea care ar fi eliminat posibilitatea persoanelor condamnate pentru infracţiuni deosebit de grave de a ieşi din închisoare înainte de termen a fost adoptată neconstituţional. 

Asta a decis Curtea Constituţională, care a constatatat că documentul nu a fost adoptat de ambele camere ale Parlamentului. Concret, proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat, adică fără dezbatere, iar deputaţii l-au aprobat într-o altă formă. 

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să se întoarcă în Parlament şi să îşi reia parcursul legislativ. 

Mecanismul liberării condiţionate permite persoanelor condamnate să iasă mai devreme din închisoare. Măsura e valabilă inclusiv în cazul celor condamnaţi pe viaţă. 

În România, cei mai mulţi dintre condamnaţii pe viaţă au săvârşit infracţiuni de omor.

  • 697 de persoane au fost liberate condiţionat în primele şase luni ale anului
  • 273 dintre acestea erau condamnate pentru omor
  • Între 2014 şi 2018, au fost eliberaţi peste 50.000 de deţinuţi
  • Dintre aceştia, aproape 10.000 s-au întors în penitenciar

 (Sursa: ANP)

 
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici