Liderul social-democrat spune că i-a cerut direct șefului statului să îi încredințeze mandatul, argumentând că PSD este partidul care a obținut cele mai multe mandate în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2024.
Consultările de joi de la Palatul Cotroceni au precedat desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. PSD a fost prima formațiune primită de Nicușor Dan, delegația social-democrată fiind condusă de Sorin Grindeanu.
Grindeanu a oferit luni seară detalii despre solicitarea pe care i-a adresat-o direct președintelui în timpul discuțiilor.
„Noi când am mers la consultări joi, am cerut direct, eu cu încă cinci colegi ai mei, am cerut mandatul. Să-mi încredințeze mandatul de prim-ministru mie, fiind președintele partidului care a câștigat alegerile la 1 decembrie 2024. Fiind îndreptățit să cer acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu.
Președintele PSD a criticat faptul că șeful statului a optat din nou pentru un candidat provenit din zona politică de dreapta și a explicat că acesta a fost motivul pentru care s-a declarat dezamăgit după desemnarea lui Siegfried Mureșan.
„Nicușor Dan, de când e președinte, a desemnat vreo patru prim-miniștri doar de dreapta. Unul dintre ei a trecut de vot, Ilie Bolojan. A venit cu Tomac, a venit cu Veștea și acum cu Siegfried Mureșan.”
Grindeanu și-a continuat argumentația:
„Faptul că tot desemnează persoane din partidul, cu excepția lui Eugen Tomac, care s-au clasat din partidul care s-a clasat pe locul 3, eu cred că nu-i chiar corect. Eu vă spun că în mod normal decizia, de-aia am și spus imediat după că sunt dezamăgit. Și surprins, și dezamăgit după nominalizarea și desemnarea lui Siegfried Mureșan.”
Siegfried Mureșan a fost susținut la consultările de joi de PNL, USR și UDMR. La finalul discuțiilor cu formațiunile parlamentare, Nicușor Dan a anunțat că nu exista o majoritate conturată și că a optat pentru candidatul care beneficia, la acel moment, de susținerea celui mai mare număr de parlamentari.
Liderul PSD a fost întrebat și despre speculațiile potrivit cărora Nicușor Dan l-ar fi desemnat pe Mureșan știind că acesta nu dispune de voturile necesare pentru învestirea Guvernului.
Grindeanu a respins ideea că ar exista un asemenea scenariu convenit cu președintele:
„Nu e niciun fel de scenariu. Eu nu am scenarii de acest tip cu Nicușor Dan.”
Întrebat în continuare despre posibilitatea ca desemnarea să fi fost făcută tocmai în condițiile în care Mureșan nu are în prezent o majoritate parlamentară certă, liderul PSD a invocat explicația oferită public de președinte după consultări.
„Am văzut ce a spus președintele. A spus că n-a venit nimeni care să-i prezinte o majoritate. Și asta-i adevărat.”
Grindeanu a recunoscut că nici el nu s-a prezentat la Cotroceni cu dovada unei majorități de 233 de parlamentari.
„Chiar și eu, în momentul în care am mers acolo, am solicitat mandatul din perspectiva partidului care are cei mai mulți parlamentari. Dar nu că aș avea majoritatea de 233 de voturi.”
Președintele PSD a explicat apoi cum a înțeles argumentul folosit de Nicușor Dan pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan.
„Doar că a adunat. Asta am văzut că a fost argumentul președintelui. Că a adunat PNL plus UDMR și plus USR, mai mulți parlamentari decât PSD.”
Întrebat dacă are impresia că Nicușor Dan evită să îi încredințeze mandatul de premier, Grindeanu a evitat să atribuie o asemenea intenție președintelui și a spus că întrebarea trebuie adresată șefului statului.
„Și pe asta trebuie să-l întrebați pe domnia sa. Eu i-am solicitat acest lucru fiindcă PSD-ul merită să aibă această desemnare, fiindcă a câștigat alegerile.”
Declarațiile liderului PSD vin în aceeași zi în care Biroul Permanent Național al partidului a decis în unanimitate să recomande nesusținerea Guvernului Mureșan. Decizia finală în această privință urmează să aparțină Consiliului Politic Național al PSD.