Ce membri PSD s-au opus excluderii lui Geoană

Marian Vanghelie, Oana Mizil, Adrian Popescu, Bunea Stancu şi Dumitru Buzatu au fost, la CEX al PSD, printre cei care, explicit sau voalat, s-au opus excluderii lui Mircea Geoană din PSD.

2207 afișări
Imaginea articolului Ce membri PSD s-au opus excluderii lui Geoană

Mircea Geoană (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax foto)

Surse din CEX au declarat, marţi, că cei mai vehemenţi membri de partid care s-au pronunţat împotriva excluderii fostului preşedinte PSD sunt Oana Mizil, Dan Marian Vanghelie şi Adrian Popescu.

Pe lângă cei trei, care sunt preşedinţii PSD Călăraşi, PSD Bucureşti, respectiv PSD Giurgiu, şi preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, şi preşedintele PSD Brăila, Bunea Stancu, au formulat rezerve faţă de excluderea lui Geoană, însă în mod mai temperat şi fără a formula argumente în favoarea fostului preşedinte PSD.

Printre susţinătorii lui Geoană s-au aflat şi Ion Prioteasa, preşedinte CJ Dolj, şi Constantin Boşcodeală, primar al municipiului Buzău.

Până acum majoritatea preşedinţilor de organizaţii au luat cuvântul asupra propunerii CNAIM de excludere a lui Mircea Geoană din PSD.

Din discuţii a reieşit că votul asupra acestei propuneri ar urma să fie deschis, prin ridicare de mână.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici