Ce se întâmplă cu alocaţiile copiilor? Cîţu anunţă că Guvernul nu va accepta o nouă majorare

  • Premierul Florin Cîţu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Guvernul nu va accepta o nouă majorare a alocaţiilor pentru copii.
  • Şeful cabinetului a anunţat că dacă legea nu va fi modificată în Parlament, Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru a amâna creşterea alocaţiilor.
  • Cîţu: „La începutul anului am discutat despre o singură creştere anul acesta a alocaţiilor. Dacă nu se fac amendamente în Parlament, va trebui să dăm ordonanţă de urgenţă”.
9816 afișări
Imaginea articolului Ce se întâmplă cu alocaţiile copiilor? Cîţu anunţă că Guvernul nu va accepta o nouă majorare

Premierul Florin Cîţu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Guvernul nu va accepta o nouă majorare a alocaţiilor pentru copii.

Şeful cabinetului a anunţat că dacă legea nu va fi modificată în Parlament, Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru a amâna creşterea alocaţiilor.

„La începutul anului am discutat despre o singură creştere anul acesta a alocaţiilor. Dacă nu se fac amendamente în Parlament, va trebui să dăm ordonanţă de urgenţă”, a declarat premierul Florin Cîţu.

Anul trecut, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevedea o dublare a alocaţiilor. Majorarea urma să se facă în cinci etape, iar primele două au fost deja respectate. Celelalte trei erau prevăzute pentru iulie 2021, ianuarie 2022 şi iulie 2022.

Totuşi, la finalul anului trecut, Senatul a adoptat, cu amendamente, OUG 123/2020 care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor de stat pentru copii, ca urmare a reexaminării solicitate de preşedintele Klaus Iohannis. În acest caz, Camera Deputaţilor este for decizional.

Majorarea alocaţiilor pentru copii

În aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 la data de 1 august 2020 s-a aplicat prima majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocaţiei devenind 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi copiii cu handicap şi 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Începând cu 1 ianuarie 2021, s-a acordat a doua majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocaţiei devenind 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi copiii cu handicap şi 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

CITEŞTE ŞICe spun părinţii despre creşterea alocaţiilor: 20 de procente nu sunt suficiente

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici