Prima pagină » Politic » Ce va face Adrian Veștea cu taxele. Premierul desemnat anunță că păstrează programul Bolojan

Ce va face Adrian Veștea cu taxele. Premierul desemnat anunță că păstrează programul Bolojan

Premierul desemnat Adrian Veștea afirmă, duminică, va continua programul economic asumat de coaliție. Acesta spune că România nu își permite măsuri fiscale luate fără calcule și fără predictibilitate pentru mediul de afaceri.
Ce va face Adrian Veștea cu taxele. Premierul desemnat anunță că păstrează programul Bolojan
Sursa foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto

Veștea a declarat, la Antena 3 CNN, că una dintre principalele probleme ale economiei este lipsa de încredere și de stabilitate resimțită de companii.

„Cred că există o anumită tensiune și o anumită frică în rândul agenților economici, nu există o predictibilitate, iar cred că toate aceste lucruri ar trebui să le reglăm în perioada următoare și să le dăm încredere tuturor. Dacă se va schimba sistemul fiscal și acest lucru în mandatul meu nu se va întâmpla, nu voi crește taxe, voi păstra aceleași date care au fost stabilite în programul de guvernare trecut”.

Întrebat dacă exclude noi majorări de taxe, premierul desemnat a susținut că prioritatea este menținerea cadrului fiscal actual și evitarea unor promisiuni pe care bugetul nu le poate susține.

„Nu vor mai crește alte taxe față de ceea ce este la ora actuală. Cred că ar trebui ca toate aceste date să fie calculate, să avem o evaluare pe fiecare indicator în parte, fiindcă nu cred că astăzi avem voie să facem tot felul de populisme, să spunem că vom reduce TVA-ul, că vom reduce impozitul pe profit, impozitul pe dividende și vom face tot felul de lucruri care astăzi nu cred că sunt predictibile”.

„România s-a împrumutat”

Veștea a afirmat că situația bugetară actuală impune prudență, în condițiile în care deficitele din ultimii ani au fost acoperite prin împrumuturi.

„Bugetul este construit și cred că asta ar trebui să înțelegem cu toții. România s-a împrumutat și este o situație care a fost prezentată foarte bine de-a lungul timpului, fiindcă nu reușim să avem posibilitatea de a funcționa ca instituții. Și atunci, în fiecare lună, există un deficit bugetar pe care trebuie să-l acoperi de undeva.”

Va continua programul Bolojan

Întrebat dacă va continua programul economic promovat de Ilie Bolojan, Veștea a răspuns afirmativ.

„La ora actuală, acest program este un program care este votat de PNL, de USR, de UDMR, de minorități, de PSD. Eu cred că este normal ca lucrurile să le privim din perspectivă realistă. Este un program pe care ni l-am asumat cu toții. Orice artificiu, orice măsură pe care am lua-o fără să facem calculele necesare, ne-ar putea duce încă o dată în cu totul alte cote de deficit”.

Recomandarea video