Chelaru (PSD): Diaconescu plecând cu cătuşe de la DNA - o manevră a puterii de a distrage atenţia

Vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru a susţinut, marţi, într-o conferinţă de presă, că plecarea patronului OTV, Dan Diaconescu, încătuşat de la DNA reprezintă o "manevră" a actualei puteri de a distrage atenţia populaţiei de la chestiuni importante, cum ar fi criza economică.

16 afișări
Imaginea articolului Chelaru (PSD): Diaconescu plecând cu cătuşe de la DNA - o manevră a puterii de a distrage atenţia

Chelaru (PSD): Diaconescu plecând cu cătuşe de la DNA - o manevră a puterii de a distrage atenţia (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Chelaru a precizat că, în opinia sa, în dosarul care priveşte postul OTV şi pe patronul acestuia, Dan Diaconescu, pot exista influenţe de natură politică.

Totodată, Chelaru a spus că nu crede că în privinţa acestui dosar au fost respectate toate drepturile procesuale.

"Astăzi, unul din colegii de presă a plecat de la DNA cu cătuşe. Este un spectacol ieftin, în perioada în care populaţia e preocupată de criză. Este o altă manevră pe care o face puterea pentru a determina atragerea atenţiei pe chestiuni care nu sunt importante. Nu cunoaştem detaliile din dosarul care privesc postul de televiziune. Dar credem că şi acolo pot fi influenţe de natură politică şi nu credem că s-au respectat cu adevărat toate drepturile procesuale", a declarat Ioan Chelaru.

Patronul postului OTV, Dan Diaconescu, şi realizatorul TV Doru Pârv au fost reţinuţi, marţi dimineaţă, de procurorii DNA, pentru şantaj şi ameninţare în legătură cu primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, cei doi urmând să fie duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici