Chiţoiu: Vă spun sută la sută că USL nu se destramă până în 2016

Vicepreşedintele executiv al PNL, Daniel Chiţoiu, afirmă că "sută la sută" USL nu se va destrăma până în 2016, două din cele trei obiective majore ale Uniunii fiind deja atinse, iar al treilea - ca în 2014 Crin Antonescu să devină primul preşedinte liberal al României - urmând să fie îndeplinit.

309 afișări
Imaginea articolului Chiţoiu: Vă spun sută la sută că USL nu se destramă până în 2016

Chiţoiu: Vă spun sută la sută că USL nu se destramă până în 2016 (Imagine: Silviu Matei / MediafaxFoto)

Vicepreşedintele executiv al PNL, Daniel Chiţoiu, ministru al Economiei şi Mediului de Afaceri, a declarat, vineri, în faţa celor 471 de delegaţi la Conferinţa Judeţeană a PNL Mureş, că, în pofida informaţiilor vehiculate în mass-media sau de unii oameni politici, chiar şi din interiorul USL, el spune "sută la sută" că USL nu se va destrăma până în 2016, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Vă spun sută la sută că USL nu se destramă până în 2016. USL, când a fost constituită, la începutul anului 2011, a fost constituită cu trei obiective majore: în primul rând - dărâmarea Guvernului Boc, în al doilea rând - ajungerea USL la guvernare prin prim-ministrul social-democrat Victor Ponta, preşedintele PSD, şi al treilea obiectiv major - candidatul liberal Crin Antonescu, preşedintele PNL, să fie primul preşedinte liberal al României, susţinut de USL", a declarat Chiţoiu, adăugând că partidul său trebuie să fie "vioara întâi în cadrul USL" la alegerile prezidenţiale din 2014.

El a arătat că, până la alegerile prezidenţiale, mai este un ciclu electoral, reprezentat de alegerile europarlamentare, unde PNL va trebui să fie în măsură să candideze "ca forţă politică singură", exprimându-şi încrederea că organizaţii precum PNL Mureş vor contribui cu un rezultat foarte bun la victoria în ambele alegeri din 2014.

Pe de altă parte, el a spus că îşi doreşte ca, pe viitor, PNL să depăşească scorul de la alegerile parlamentare şi să aibă o cotă de încredere de peste 30 la sută.

"Ce-mi doresc pentru viitor pentru PNL - îmi doresc ca PNL să depăşească cota de încredere politică pe care a obţinut-o la alegerile parlamentare şi care o are în prezent, să depăşească pragul de 30 la sută, să devină singura forţă de dreapta din România, noi trebuie să fim partidul care coagulează toate forţele de dreapta din România. Ca atare, în faţa noastră acest lucru stă. Şi rezultatele guvernării şi prin rezultatele activităţii noastre, noi trebuie să ducem PNL ca principala forţă politică de dreapta din România şi singura. Deci noi trebuie să coagulăm toate forţele de dreapta din România", a afirmat el, subliniind că politicile implementate de miniştrii liberali, îndeosebi în plan economic, trebuie să convingă cetăţenii în acest sens.

La Conferinţa Judeţeană a PNL Mureş participă, alături de Chiţoiu, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, şi fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici