Ciolacu, despre patriotismul economic: Ne-am inspirat şi din acţiuni ale statului francez

Premierul Marcel Ciolacu spune că atunci când a pus în programul de guvernare noţiuni-cheie precum Patriotismul Economic, s-a inspirat şi din acţiuni ale statului francez, precum Programul de Relansare Economică sau conceptul de autonomie strategică.

453 afișări
Imaginea articolului Ciolacu, despre patriotismul economic: Ne-am inspirat şi din acţiuni ale statului francez

Ciolacu, despre patriotismul economic: Ne-am inspirat şi din acţiuni ale statului francez

„Organizarea acestui forum economic este o uriaşă oportunitate pentru mine şi noul Guvern şi o ilustraţie a importanţei parteneriatului strategic dintre România şi Franţa. Putem prezenta unor investitori mari precum marile companii franceze cu proiecte majore în România viziunea noastră pentru dezvoltarea economică a ţării. E un format foarte eficient care permite miniştrilor un dialog direct cu importanţi actori economici. În ultimii doi ani, cu toate aceste crize succesive, m-am uitat de multe ori cu admiraţie şi invidie la modul în care Franţa îşi susţine marea sa industrie naţională. Şi, când am pus în centrul programului de guvernare noţiuni-cheie precum Patriotismul Economic, ne-am inspirat şi din acţiuni ale statului francez precum Programul de Relansare Economică sau conceptul de autonomie strategică”, spune Marcel Ciolacu la deschiderea oficială a Forumului de afaceri franco-român „Împreună pentru Europa. Mai puternică, mai verde şi mai sigură”.

El afirmă că nu se poate obţine o creştere economică sustenabilă decât printr-un model bazat pe investiţii publice masive în infrastructură, energie şi industrie, în special cea agroalimentară.

„Efortul nostru principal va fi cel de consolidare a lanţurilor valorice. Vineri, am aprobat în Guvern o schemă multianuală de 600 de milioane de euro pentru procesarea în industria agroalimentară. Vor urma scheme asemănătoare în zona materialelor de construcţii şi a energiilor verzi. Ambiţia noastră este să susţinem firmele mici şi mijlocii româneşti care să devină elemente solide în lanţuri valorice capabile să producă efecte de multiplicare economică la nivel regional. Ne dorim şi mai multe companii locale care să ajungă atât de performante încât să devină furnizori de prim rang pentru concerne precum Michelin, Dacia şi Carrefour. Vrem să folosim expertiza unor investitori de talia lui Engie sau Total care să ajute România să-şi diversifice şi multiplice proiectele în zone precum energiile regenerabile şi eficienţa energetică”, adaugă premierul.

El precizează că Executivul este decis să joace „curajos cartea digitalizării accelerate a marilor infrastructuri publice”.

„Aici drumul corect este unul singur: să preluăm în mod organic din experienţa unor actori economici de talia Orange în telecomunicaţii sau Atos în IT, cu energia unor start-upuri româneşti care au crescut impresionant în ultimii ani, companii precum FintechOS sau Druid. Sunt deja nume sonore lansate de România în avanpostul mondial din zona noilor tehnologii şi mi se pare o eroare să nu profităm de acest potenţial uriaş. Trebuie să depăşim cumva paradoxul acesta în care România este privită pe plan internaţional drept un fel de Silicon Valley al Europei, dar noi, ca stat, nu transferăm acest potenţial enorm în administraţie. Ne dorim un sistem public digitalizat, eficient şi prietenos cu contribuabilul. Aud de la toţi investitorii străini sau români că sunt îngrijoraţi de problema resursei umane, ca să nu mai vorbesc de bătălia crâncenă pentru angajaţi supercalificaţi. Ştiu că deficitul de talente este o problemă în toate economiile europene, iar aici trebuie să recunosc rolul esenţial al marilor corporaţii franceze. Centre de excelenţă precum cel al Dacia Renault, şi nu numai, reprezintă piloni strategici de stabilitate pentru a păstra marile talente în ţara noastră”, afirmă Marcel Ciolacu.


Potrivit premierului, „calendarul aderării la OCDE este, la fel ca aplicarea PNRR, cel mai dur dar şi mai sănătos test pentru întreaga administraţie şi economie a ţării”.

„Sunt convins că Franţa, partenerul nostru strategic, ne va susţine în continuare, cum a făcut-o întotdeauna când România a avut nevoie, iar istoria o probează din plin. De aceea, din toată inima, vă mulţumesc mult – şi nu doar în română: Je vous remercie beaucoup”, încheie Ciolacu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici