Ciolacu, la recepţia Ambasadei SUA cu prilejul Zilei Independenţei: Reconfirmăm astăzi importanţa Parteneriatului Strategic

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri seara, la Ambasada SUA, cu ocazia Zilei Independenţei SUA, că astăzi este foarte clar cât de importantă este indepenedenţa, după ce Ucraina a fost atacată de ruşi.

258 afișări
Imaginea articolului Ciolacu, la recepţia Ambasadei SUA cu prilejul Zilei Independenţei: Reconfirmăm astăzi importanţa Parteneriatului Strategic

„Reconfirmăm astăzi importanţa Parteneriatului Strategic pe care îl avem cu Statele Unite, pe care Guvernul României doreşte să îl aprofundeze intensificând cooperarea pe toate palierele, de la zona de apărare şi securitate până la componenta economică sau culturală. Sunt convins că putem dezvolta toate aceste direcţii şi că volumul schimburilor comerciale dintre România şi Statele Unite poate să depăşească rapid pragul de 5 miliarde de dolari atins anul trecut. Guvernul pe care îl conduc va încuraja investiţiile străine americane în România. Avem un amplu program de reforme care va asigura dezvoltarea unui mediu de afaceri atractiv şi creşterea gradului de predictibilitate legislativă, în linie cu eforturile României de aderare la OCDE”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

El a mai spus că România este decisă să demonstreze capacitatea de a se poziţiona ca membru predictibil şi de încredere la nivelul comunităţii internaţionale, contribuind la întărirea securităţii regionale şi stabilitatea economică globală.

„Aşa cum Statele Unite este deseori descrisă ca fiind ţara tuturor posibilităţilor, la fel şi eu mă voi lupta pentru a oferi românilor toate oportunităţile pe care apartenenţa la comunitatea euro-atlantică o oferă pentru securitatea şi dezvoltarea României. Doresc să salut, pe această cale, rolul important al Statelor Unite în eforturile de întărire a Flancului Estic. Creşterea prezenţei militare americane pe teritoriul României reprezintă o garanţie a angajamentului Statelor Unite de a proteja fiecare centimetru de teritoriu aliat. Suntem recunoscători partenerului nostru strategic pentru eforturile făcute şi vă asigurăm că vom lua la nivelul guvernului toate măsurile necesare pentru facilitarea acestei prezenţe atât de necesară ţării noastre. Dincolo de asta, vom pune în continuare accent pe proiectele bilaterale fanion, precum cele din domeniul energiei, care pot asigura României un rol cheie în securitatea energetică a regiunii”, a ai spus Ciolacu.

EL s-a referit, în context, la construirea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, de proiectul primei centrale SMR din regiune, pe baza unei tehnologii americane, dar şi despre cooperarea în domeniul energiei regenerabile.

Ciolacu a lăudat şi colaborarea în domeniul educaţiei, cercetării şi culturii.

„România să intre în programul Visa Waiver se vor concretiza, această dimensiune fundamentală va cunoaşte o dezvoltare exponenţială. Doamnă Ambasador, vă spun, cât se poate de sincer şi direct, că energia dumneavoastră, imprimată din primele zile ale mandatului din România, reprezintă o sursa de inspiraţie pentru mine. Şi pentru asta, în numele Guvernului, vă mulţumesc şi vă asigur că întotdeauna vom încerca să răspundem cu aceeaşi energie, pentru a impune un nou ritm parteneriatului nostru strategic”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici