Cîţu, despre eventuala demisie din Senat: Nu a fost nicio discuţie

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, luni, că nu există nicio discuţie sau decizie cu privire la demisia sa din funcţia de la Senatul României, după ce a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

190 afișări
Imaginea articolului Cîţu, despre eventuala demisie din Senat: Nu a fost nicio discuţie

Cîţu, despre eventuala demisie din Senat: Nu a fost nicio discuţie

Întrebat, luni, dacă îşi va da demisia şi din funcţia de preşedinte al Senatului, Florin Cîţu a răspuns: „Nu a fost nicio decizie, nicio discuţie despre funcţia politică de la preşedinţia Senatului”.

Cîţu nu a avut o poziţie categorică în privinţa susţinerii pentru posibila candidatură a premierului Nicolae Ciucă la preşedinţia PNL.

„Nimeni nu şi-a depus candidatura până acum pentru preşedinţia partidului”, a spus Cîţu.

Florin Cîţu a menţionat că ceea ce l-a adus în situaţia de a i se cere demisia este alianţa cu PSD, pe care nu a susţinut-o.

„Este clar că pentru mine alianţa cu PSD nu a fost una pe care am putut să o diger, nu a fost ceva normal, iar măsurile populiste nu le voi susţine niciodată, din nicio poziţie, nu pentru că nu sunt măsuri populiste, ci pentru că fac rău românilor, sunt măsuri în bumerang. Poate fac bine pe hârtie dar ele vor destabiliza şi vor distruge economia. Am văzut asta în 2017 – 2019. Se poate întâmpla şi acum, o să vedem în viitor. În PNL sunt oameni care s-au opus alianţei cu PSD pe aceleaşi motive. (...) În al doilea rând, apetitul meu pentru reforme a fost doar la mine. Reforma salarizării, reforma pensiilor, reforma administraţiei publice. (...) Se pare că doar eu doresc să fac aceste reforme. Până la urmă vedem ce va fi mai departe”, a spus Florin Cîţu.

Întrebat, în continuare, dacă în acest moment, PNL a ajuns un „breloc la brâul PSD”, Florin Cîţu a răspusn: „Asta vor decide votanţii. Eu voi rămâne acelaşi om înconjurat de principii şi valori liberale”.

Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că a demisionat de la conducerea PNL.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
cîţu,
senat,
demisie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici