Ciucă: Marea Neagră, punct fierbinte al globului, dar şi zonă de mare relevanţă strategică

Acest an aduce o serie de provocări în zona Mării Negre, care a devenit un punct fierbinte al globului, dar şi o zonă de mare relevanţă strategică pentru partenerii noştri nord-atlantici, transmite liderul PNL, Nicolae Ciucă, de Ziua Marinei.

310 afișări
Imaginea articolului Ciucă: Marea Neagră, punct fierbinte al globului, dar şi zonă de mare relevanţă strategică

Ciucă: Marea Neagră, punct fierbinte al globului, dar şi zonă de mare relevanţă strategică

„Cu ocazia Zilei Marinei Române, urez personalului militar şi civil care navighează sub drapelul ţării pe mările şi oceanele lumii multă sănătate şi putere de muncă. Gândurile tuturor se îndreaptă astăzi către marinarii care lucrează în condiţii solicitante şi depun eforturi majore pentru îndeplinirea misiunilor cu dedicare şi profesionalism, atât în apele noastre teritoriale, cât şi pe alte meridiane. Acest an aduce o serie de provocări în zona Mării Negre, care a devenit un punct fierbinte al globului, dar şi o zonă de mare relevanţă strategică pentru partenerii noştri nord-atlantici. Securitatea acestor ape asigură stabilitatea întregii regiuni şi transformă România într-un furnizor important de securitate. Acum, contextul geostrategic este marcat la Marea Neagră de ameninţările ruseşti, de îngreunarea de către Moscova a traficului comercial, de atacarea unor porturi civile pentru periclitarea siguranţei alimentare internaţionale. Poziţia unică a României - atât din punct de vedere terestru, cât şi maritim - a îndreptat ochii tuturor către capacităţile noastre navale. Am încredere că oamenii inimoşi şi profesionişti din Forţele Navale Române se vor ridica la înălţimea aşteptărilor lumii libere”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

El aminteşte şi de Adormirea Maicii Domnului.

„Tot astăzi (marţi - n.r.), creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, marea sărbătoare a trecerii la cele veşnice a mamei Mântuitorului. E un prilej important de rugăciune şi evlavie, pentru ca Sfânta Fecioară să ne lumineze calea în viaţă şi să ne aibă în paza Sa. La mulţi ani tuturor marinarilor militari şi civili, lucrătorilor portuari şi constructorilor navali! Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească oriunde aţi fi şi bun cart înainte”, încheie Ciucă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici