CNI a respins 15 candidaturi la şefia ANI, printre care şi pe cea a lui Victor Alistar

Consiliul Naţional de Integritate a respins 15 dosare de candidatură pentru funcţiile de preşedinte şi de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, printre acestea aflându-se şi cel al şefului Transparency International România, Victor Alistar.

1 afișare
Imaginea articolului CNI a respins 15 candidaturi la şefia ANI, printre care şi pe cea a lui Victor Alistar

CNI a respins 15 candidaturi la şefia ANI, printre care şi pe cea a lui Victor Alistar

Din cele 28 candidaturi depuse, 13 dosare au fost acceptate.

Dintre cele 15 dosare respinse, unele nu erau complete, iar în alte cazuri, candidatul nu îndeplinea cerinţele în ceea ce priveşte studiile.

Dosarul lui Victor Alistar nu conţinea copia legalizată a cărţii de identitate, ci doar o copie xerox a documentului.

Surse din Consiliul Naţional de Integritate au declarat pentru MEDIAFAX că liderul Transparency International România, Victor Alistar, nu va mai putea contesta decizia de respingere a candidaturii sale.

"Nu cred că poate contesta acest lucru. El era stipulat extrem de clar, atât în lege, cât şi în regulamentul de concurs, iar un lucru scris clar în lege nu cred că poate fi contestat. Cred că domnul Alistar a pierdut trenul", au declarat sursele citate.

Victor Alistar este plecat din ţară, el neputând fi contactat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici