Coaliţia de guvernare a decis organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei în 7 decembrie – surse
Ei au avut de ales între 30 noiembrie şi 7 decembrie, însă în prima variantă alegerile ar fi avut loc în ziua Sfântului Andrei şi au preferat a doua variantă.
De asemenea, liderii coaliţiei au stabilit ca fiecare formaţiune să aibă un candidat propriu.
La momentul actual, numele vehiculate pentru funcţia de primar general al Capitalei sunt: Gabriela Firea sau Daniel Băluţă (PSD), Stelian Bujduveanu sau Ciprian Ciucu (PNL), precum şi Cătălin Drulă (USR).
Primăria Generală a Capitalei este condusă interimar de Stelian Bujduveanu, după ce postul de primar general a fost vacantat în urmă câştigării de către Nicuşor Dan a alegerilor prezidenţiale.
Liderii PSD au cerut în ședința coaliției și un act adițional la acordul de coaliție în care să fie specificată ideea candidațiilor separați la alegerile din București. Liderii PSD s-ar teme că unul dintre candidații PNL sau USR s-ar putea retrage pe ultima sută de metri. Totuși, actul adițional, nu ar fi fost accteptat până la acest moment.
Ședința este încă în desfășurare.
Conform legii, alegerile pentru București trebuiau organizate până pe 24 august – adică în termen de 90 de zile de la vacantarea funcției.