COMENTARIU: Paradoxul armoniei în PSD, botniţa lui Geoană şi libertatea lui Oprescu

Pentru prima dată în mulţi ani, PSD a organizat un Congres care a fost perceput ca unul plictisitor, monoton, fără negocieri ascunse şi fără trădări, fără miză.

20 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Paradoxul armoniei în PSD, botniţa lui Geoană şi libertatea lui Oprescu

COMENTARIU: Paradoxul armoniei în PSD, botniţa lui Geoană şi libertatea lui Oprescu (Imagine:Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)

Noua conducere a decretat armonie în partid, iar Congresul de sâmbătă a fost doar un show, pentru presă, pentru sindicate, pentru televiziunile ale căror studiouri au fost, la etajul Sălii Palatului, asaltate de liderii partidului.

Concordia decretată impunea unitatea de mesaj, pentru că armonia nu trebuia ameninţată de încercări "de diversiune".

Scopul Congresului era demonstrarea capacităţii, forţei, mobilizării unui PSD gata să se arunce în vârtejul guvernării.

Pentru ca spectacolul atent regizat să nu fie periclitat de "atentate", luările de cuvânt au fost limitate şi aprobate numai după minuţioase verificări ale conţinutului.

Cârcotaş în ultima vreme, Mircea Geoană îşi pregătise şi el un mic discurs, devoalat însă cu zi înainte de presă, care a publicat un mesaj pe care fostul lider al partidului l-a transmis membrilor PSD.

Întrucât Geoană şi-a permis să fie critic la adresa noii conduceri, a fost aspru admonestat pentru afront, cu o seară înaintea Congresului, aplicându-i-se exact corecţia despre care el avertiza că e posibilă: botniţa.

Lui Geoană i s-a pus în vedere să îşi ţină criticile sub preş, aşa că acesta, cu microfonul retezat din faşă, a făcut, în timpul Congresului, turul studiourilor de televiziune.

Refuzându-i lui Geoană intervenţia, conducerea PSD a reuşit, paradoxal, tocmai să îi adeverească acestuia temerile. Dintr-o unitate de monolit, Congresul a căpătat dintr-odată şi miză, iar din subiectul unic al lansării programului de guvernare s-a desprins o aşchie nu mică, dacă ţinem cont de atenţia presei cel puţin.

Aşchia mică provocată de Geoană a fost şi mai bine pusă în lumină de un exerciţiu "de reconciliere": invitarea lui Sorin Oprescu, care a renegat PSD pentru coroana primăriei şi, odată încoronat, a evocat cu nostalgie locul în care a copilărit politic.

Chiar dacă Geoană încă mai este membru de partid, iar Oprescu nu, "rocada" făcută de Ponta, care şi-a arătat nedisimulat preferinţele, constituie şi un indicator în ceea ce priveşte viitorul construirii relaţiilor în PSD.

(Comentariu realizat de Florin Ciolac).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici