„Pentru că mai sunt foarte multe întrebări de pus domnului Mircea Geoană, Comisia a decis ca luni începând cu ora 9.00 să reluăm audierea domnului Mircea Geoană. Domnia sa a confirmat prezenţa”, a spus Fifor.
El a menţionat că vor fi invitaţi la comisie secretarii de stat din ministerul de Interne din momentul respectiv – Mihai Capră, Marian Tutilescu şi Dan Fătuloiu, precum şi fostul preşedinte AEP Ana-Maria Pătru.
„Marţi, începând cu ora 14.00, vom avea invitaţi pe domnul Vadile Blaga, pe domnul Marcel Opriş, domnul Cătălin Predoiu – la vremea aceea ministru de Externe – şi domnul Eugen Tomac, cel care coordona Departamentul românilor de pretutindeni”, a adăugat Fifor.
El a spus că miercuri, începând cu ora 9.00, vor fi invitaţi Gabriel Oprea, Teodor Baconschi – fost ambasador la Paris, precum şi ambasadorii de la Madrid, Chişinău şi Roma.
„Îi vom invita şi pe Nicolae Onţanu şi pe Anghel Iordănescu la comisie. Sunt martori menţionaţi de Dan Andronic în intervenţiile sale”, a mai spus Fifor.
Maior, invitat la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 pe 6 iunie
Preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Mihai Fifor, a declarat, marţi, că fostul director al SRI, George Maior, va fi invitat pentru a fi audiat în data de 6 iunie.
„Astăzi (marţi, n.r.) Comisia a decis ca pe data de 6 iunie să fie invitat domnul George Maior la comisie. Mâine dimineaţă va fi trimisă această invitaţie în mod oficial pentru domnia sa”, a spus Fifor.
El a arătat că, din informaţiile comisiei, Maior se va afla în ţară în acea perioadă.
„Tocmai de aceea am ales ziua de 6 iunie. Ar fi practic prima zi lucrătoare după vacanţa de Rusalii”, a spus Fifor.
El a mai spus că este „foarte probabil” ca în săptămâna respectivă să fie invitaţi la audieri şi Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.
„Îi chemăm cu siguranţă. E foarte probabil ca în săptămâna cu 6 iunie să îi invităm şi pe dânşii la această comisie”, a spus Fifor.
Citeşte şi: Alesu Floarea, fost şef al Direcţiei de Asistenţă Socială Teleorman: Liviu Dragnea mi-a spus că ştie că cele două angajate ale DGASPC îşi desfăşoară activitatea la PSD
Citeşte şi: Protecţia Copilului cere instanţei ca olimpicul agresat de mamă, din Gorj, să rămână în grija părinţilor
Citeşte şi: De ce sunt doar două fotografii cu victime în urma atentatului de la Manchester. Explicaţia unui psiholog criminalist
Citeşte şi: OUG 79 privind managerii de spitale, adoptată. PNL: Tovarăşii înving în sistemul de sănătate
Citeşte şi: MODERNIZAREA stadionului Dinamo, blocată. MAI: Propunerea reprezentanţilor ACS FC Dinamo Bucureşti, de neacceptat/ Nicolae Badea: Acceptăm invitaţia publică a MAI, dar nu ştim cu cine să discutăm
Citeşte şi: MĂRTURIA unui român privind EXPLOZIA de pe Manchester Arena: A fost un atac la adresa copiilor şi a mamelor
Citeşte şi: Instanţa supremă a RESPINS audierea lui Sebastian Ghiţă în procesul „Antena Group-RCS&RDS”