Cum să recunoşti un securist în presă. Curs intensiv de deconspirare în 10 puncte (I)

Povestea mea cu jurnaliştii acoperiţi e veche şi începe de dinainte de primul meu articol din 2011 despre invazia misterilor Smith. Începe din redacţia Academiei Caţavencu(AC). Acolo am văzut ce înseamnă un singur măr stricat pentru viaţa unei "comunităţi de informaţii", cum e Presa. Iar AC a fost primul organ de presă care a câştigat la CEDO un proces cu Statul român pentru ascultarea ilegală a ziariştilor din redacţie. Şi primul ziar care a denunţat infiltraţii din redacţie sau pe cei care au fost informatori plătiţi ai Securităţii. Era deceniul anticomunist în care Securitatea era un subiect, iar serviciile în perioada Măgureanu, el însuşi rezident al Securităţii, făceau mineriade şi dădeau jos prim-miniştri. Şi azi e la fel. Numai că azi, foarte puţini ziarişti au curajul şi locul unde pot scrie despre abuzurile poliţiei politice.

3036 afişări
Imaginea articolului Cum să recunoşti un securist în presă. Curs intensiv de deconspirare în 10 puncte (I)

Suntem un stat eminanmente securistic, atât prin număr, cât şi prin atitudinea societăţii faţă de acest flagel. Există o fascinaţie paralizantă când e vorba de acţiunile serviciilor secrete şi răspunsul pe care elitele l au la acţiunile lor.

Acum fenomenul apartenenţei la serviciile secrete s-a instalat în mai toata presa, inclusiv la primul meu loc de muncă. O excepţie este şi Radio Guerrilla, un radio care a avut de suferit şi a fost inchis doi ani din cauza, ca să vezi, tot a unor acoperiţi, un radio care nu are mogul sau acoperiţi, unde toţi cei care făptuiesc un act jurnalistic au semnat o hârtie prin care îşi declară notarial neapartenenţa la serviciile secrete sub incidenţa a 100.000 de euro despăgubiri.  

Când scriam despre invazia securiştilor în statul drept şi în presă, mulţi mi-au spus că sunt obsedat de securişti pe care-i văd peste tot. E drept mai sunt ziarişţi care confirmă acest aspect.

Chiar "mândria noastră naţională" premiată cu Nobel pentru literatură şi care a avut de-a face cu Securitatea şi consecinţele ei contemporane spunea: "40% dintre cei care se află azi la putere provin din vechea Securitate şi se protejează între ei"- Herta Müller, la Târgul de carte de la Frankfurt în 2009. Iar eu spun că alţii 40% dintre cei care sunt azi la putere sunt din Noua Securitate şi se protejează între ei. 

Practic, noi trăim într-un mandarinat al Securităţii. Şi exact ca în anii comunismului, lumea vorbeşte azi pe la colţuri cu telefoanele în celelalte încăperi. Şi nu pentru că ar avea ceva de ascuns cum ne moralizează imbecilitatea propagandistică din presă a Noii Securităţi, ci pentru a vorbi exact ce gândesc, cel mai important lucru când discutăm despre libertatea unui individ.

Primele semne au început deodată prin agresiunea unor ziarişti împotriva mea. Ca om de investigaţii am inceput "cherchez la femme", adică mobilul pentru care, de exemplu, o seamă de jurnalişti tot împrăştiau despre mine tot felul de bârfe cu scop depreciativ. Era pe vremea când trusturile mogulilor trebuiau lichidate, cu excepţia celor care se aliniau la politica oficială a statului băsesciano-american. 

Ţin minte că la lansarea ziarului Adevărul, preşedintele Băsescu m-a admonestat că sunt "împotriva lui" pe motiv că avusesem într-o emisiune a lui Robert Turcescu opinia contrară întregului val de păreri "anticorupţie", că preşedintele avea potenţialul unui Putin de Dâmboviţa şi că Justiţia se practică la comandă politico-securistică. Să spui asta în 2006-2007 a fost pentru mine o curată sinucidere.

Iar trusturile Realitatea Tv şi Intact au fost atacate, după cum se întrevede azi, cu dovezi şi mărturia fostului comanditar suprem, "predestinate" distrugerii şi trecerii lor cu forţa organelor de forţă în tabăra "soldaţilor Binelui", cum ii numeau Maior şi Coldea pe acoperiţii din presă. Cu Realitatea TV au reuşit. 

Nu o să le dau numele aici. Îi ştiu pe majoritatea. Inclusiv pe acei grei, cu care Coldea făcea şedinţe săptămânale de instructaj, acei pe care Dan Andronic ii numea în serialul "Noi suntem Statul. Ziariştii cu epoleţi", "baterie de analişti", pe deplin acoperiţi, "printre care şi Ion Cristoiu" şi pe care patronii îi plăteau şi îi plătesc şi azi mai scump, pentru că, deh, ei erau şi în "misiune pentru ţară". Asta când nu mai pune Nicu Niro, Pescariu, Iordache sau Vanghelie bani la solda lor. În timp ce ei vorbesc intransingent despre corupţie. Confirm ce scrie Dan Andronic in acest serial şi numele date. Ei sunt mult mai mulţi, iar Dan Andronic însuşi a fost unul dintre cei pentru care oameni ai Noii Securităţi l-au sunat pe Cristian Burci pentru a-l lua la Prima TV pentru departamentul de Ştiri. Pentru că lucrurile aşa stăteau in faza în care Statul nu era încă, de sus până jos, al lor. 

"Băieţii" există la cel mai înalt nivel al deciziei în toate trusturile de presă. Şi, ca să fie limpede pentru cei care nu înţeleg rostul acestora, sunt noii informatori ai Securităţii.  Ba chiar unele televiziuni sunt înfiinţate de oameni ai celui mai puternic serviciu secret din România. Azi ei toarnă în numele valorilor euroatalntice şi ale multiculturalismului. Nici că se poate mai nobil de-atât, isn't it!!? 

În afară de momentele când primesc ordine să atace vreun duşman la "valorilor".

Iată un dialog între jurnaliştii Mihai Voinea şi Cristian Delcea şi Ion Cristoiu, cel care se declară "comunist" şi care le dădea disidenţilor la "Scânteia Tineretului" rubrici de defulare la sfatul Securităţii

CITEŞTE CONTINUAREA PE GÂNDUL

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici