CONSECINŢE BREXIT în ROMÂNIA. Iohannis, după consultările cu guvernatorul BNR, premierul şi liderii partidelor politice: Regretăm votul pentru Brexit. Nu sunt motive de îngrijorare pentru economia românească şi finanţe - FOTO

Consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis cu premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi liderii partidelor politice pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană s-au încheiat. Iată care sunt primele declaraţii.

8674 afişări
Imaginea articolului CONSECINŢE BREXIT în ROMÂNIA. Iohannis, după consultările cu guvernatorul BNR, premierul şi liderii partidelor politice: Regretăm votul pentru Brexit. Nu sunt motive de îngrijorare pentru economia românească şi finanţe - FOTO

CONSECINŢE BREXIT în ROMÂNIA. Iohannis i-a convocat la consultări pe guvernatorul BNR, premierul Cioloş şi liderii partidelor politice / Discuţiile au început

UPDATE 13:02 - Klaus Iohannis: România şi UE să iasă întărite din criză. E nevoie de un proiect de ţară

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că va avea o nouă rundă de consultări cu liderii politici, cu premierul şi cu guvernatorul BNR după Consiliul European de săptămâna viitoare pentru a le prezenta concluziile reuniunii şi pentru a decide împreună paşii de urmat.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că pentru toată lumea este clar că Uniunea Europeană are mult de lucru, proiectul european trebuie redefinit, trebuie să fie mai performant şi mai aproape de înţelesul oamenilor. În context, şeful statului a mai spus că aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru România în condiţiile în care nu a existat un proiect post-aderare la UE.

Iohannis a spus că actuala criză declanşată de Brexit prezintă "oportunităţi" pentru România şi că acum este momentul ca întreaga clasă politică să recupereze faptul că nu a existat o viziune după integrarea europeană şi să vină cu un proiect de ţară.

"Trebuie să redefinim proiectul european, trebuie să-l facem mai bun, mai uşor de înţeles pentru cetăţeanul de rând, mai performant. Acelaşi lucruri sunt valabile pentru România. A existat consens politic şi voinţă politică pentru integrarea europeană. Nu a existat din păcate un proiect naţional, un proiect de ţară post aderare. Acum este momentul să recuperăm, este momentul elaborării unui nou proiect de ţară, lucru pe care îl vom face împreună", a declarat Iohannis la Cotroceni, după consultări cu premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi cu preşedinţii partidelor politice.

Preşedintele a mai spus că, împreună cu întreaga clasă politică, "vom avea grijă ca România şi UE să iasă întărite".

"Pot să-i asigur pe români că această criză, fiindcă asta este, numită Brexit, are în ea oportunităţi importante pentru România şi împreună cu toată clasa politică vom avea grijă ca România şi Uniunea Europeană să iasă întărite din această criză", a spus şeful statului.

UPDATE 12:42 - Iohannis: Regretăm votul pentru Brexit. România rămâne ataşată proiectului european

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că România regretă, dar respectă votul britanicilor pentru ieşirea din UE, precizând că România rămâne ataşată proiectului european şi că este nevoie de calm şi de solidaritate, iar impactul asupra economiei este unul mic.

"Noi regretăm acest vot, dar, în acelaşi timp, vreau să spun foarte clar că noi respectăm acest vot. UE este un proiect foarte valoros, România a fost de la bun început o ţară care a dorit să fie membră în UE, o ţară care a susţinut puternic ideea europeană şi în acest context România rămâne ataşată proiectului european. (...) România este convinsă că UE trebuie să continue, dorim să fim parte din acest proiect. Este nevoie de solidaritate şi unitate în UE, între cele 27 de state membre", a declarat preşedintele, la finalul consultărilor cu liderii politici, premierul Dacian Cioloş şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Şeful statului a reafirmat că premierul şi guvernatorul BNR au dat asigurări că impactul asupra economiei şi monedei naţionale este unul mic.

"În discuţiile pe care le-am avut astăzi am solicitat şi primit asigurări importante pentru ţară, pentru români. Prim-ministrul ne-a asigurat că impactul Brexit asupra economiei nu este mare, nu e motiv de îngrijorare, va fi gestionat fără probleme majore. De la guvernator – impactul asupra monedei naţionale este mic şi gestionabil, leul nu va avea probleme ne-a asigurat guvernatorul Mugur Isărescu", a declarat preşedintele.

Klaus Iohannis a mai spus că românii trebuie să îşi păstreze calmul şi a reafirmat consensul politic în ceea ce priveşte continuarea pe calea europeană. "Am constatat consens politic între liderii politici, toţi cred că viitorul României este în înteriorul UE, toţi au fost de acord că un atu important în negocieri este stabilitatea României şi că e o ţară cu creştere economică, al cărui statut nu trebuie pus sub semnul întrebării din motive electorale", a mai declarat preşedintele.

UPDATE 11:33 - Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la începutul consultărilor pe tema ieşirii Marii Britanii din UE că, din discuţiile pe care le-a avut deja cu premierul şi guvernatorul BNR, a rezultat că nu sunt motive de îngrijorare pentru economia românească şi pentru finanţe.

"Cred că situaţia foarte deosebită în care ne aflăm acum datorită rezultatului votului de la referendumul din Marea Britanie de ieşire din UE impune o întâlnire de acest tip, în care ne armonizăm punctele de vedere, ne gândim la ce este de făcut", a declarat şeful statului.

Preşedintele a mai spus că din discuţiile pe care le-a avut deja toată lumea este de acord că România continuă pe calea europeană şi nu sunt motive de îngrijorare pentru economie.

"Din discuţiile preliminare pe care le-am avut cu liderii politici am înţeles că toată lumea este perfect de acord ca România să continue calea europeană, iar din discuţiile pe care le-am avut cu prim-ministrul şi guvernatorul am înţeles că nu sunt motive de îngrijorare pentru economia românească şi finanţe", a mai spus preşedintele.

Din partea PSD participă preşedintele partidului, Liviu Dragnea, iar din partea liberalilor au venit la discuţii copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, acesta din urmă ajungând la Cotroceni împreună cu liderul UNPR Valeriu Steriu.

De asemenea, sunt prezenţi copreşedintele ALDE Daniel Constatin şi reprezentantul UDMR Csaba Asztalos.

La discuţii mai participă şi consilierii prezidenţiali Leonard Orban şi Cosmin Marinescu.

Consultările vor fi urmate de declaraţii de presă ale preşedintelui Klaus Iohannis.

Cursul valutar a sărit vineri dimineaţă la Bucureşti la 4,55 lei/euro, iar tendinţa este de creştere dacă BNR nu va interveni.

Cursul valutar leu/euro de la Bucureşti a crescut cu aproape 1% imediat la deschiderea pieţei, ca reacţie la rezultatul votului din Marea Britanie, unde britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

La ora 9:08, cursul era cotat la Bucureşti la 4,55/4,5520, la un moment dat ajungându-se şi la 4,5650 lei/euro.

David Cameron a anunţat că va demisiona din funcţia de prim-ministru al Marii Britanii după ce aproape 52% dintre britanici au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, informează The Independent.

Într-un discurs susţinut în faţa reşedinţei oficiale a premierului Marii Britanii, David Cameron, însoţit de soţia sa, Samantha, a declarat că voinţa poporului britanic trebuie să fie respectată, iar ţara necesită o nouă conducere, hotărâtă şi puternică, care să se ocupe de negocierea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană.

David Cameron a anunţat că va renunţa la funcţia de prim-ministru înainte de începutul conferinţei Partidului Conservator din octombrie, astfel el va rămâne premier încă trei luni. "Ţara are nevoie de alti lideri. Nu cred ca eu trebuie sa fiu capitanul care va duce tara spre aceasta directie. Avem nevoie de alti lideri, de un nou premier inainte de inceputul conferintei Partidului Conservator. Voi continua sa fiu premier in urmatoarele 3 luni. Negocierile cu UE vor incepe cu un nou prim-ministru", a spus Cameron.

"Vointa britanicilor trebuie respectata. Nu pot exista dubii privind rezultatul. Vreau sa asigur oamenii de afaceri ca economia e puternica iar pe cetateni ca nnu vor exista schimbari imediate. Trebuie sa ne pregatim pentru o negociere cu UE, sa implicam guvernul Scotiei si al celorlalte regiuni. Sunt mandru ca am fost premierul Marii Britanii in aceasta perioada", a mai spus Cameron.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici