Consiliul Naţional al PSD şi-a reluat lucrările

Delegaţii la Consiliul Naţional al PSD s-au întrunit, sambătă, pentru a doua zi a lucrărilor reuniunii, la Palatul Parlamentului, şedinţă în care preşedintele CN, Adrian Năstase, va prezenta raportul de activitate al Consiliului.

241 afișări
Imaginea articolului Consiliul Naţional al PSD şi-a reluat lucrările

Consiliul Naţional al PSD şi-a reluat lucrările (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Potrivit ordinii de zi, ar urma să ia cuvantul în faţa delegaţilor Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei şi Crin Antonescu, preşedinte PNL, copreşedinte al USL.

Liviu Dragnea, secretarul general al PSD va prezenta, în cadrul şedinţei, raportului de activitate al Secretariatului general al PSD.

De asemenea, preşedintele PSD Victor Ponta urmează să susţină un discurs.

Membrii Consiliului Naţional al PSD urmează să adopte trei rezoluţii: "PSD promovează şi apără democraţia şi liberatatea", "PSD promovează şi apără statul social responsabil" şi "Rezoluţia privind abuzurile puterii împotriva aleşilor locali ai opoziţiei şi principiile pentru reforma administrativă din viitoarea guvernare a USL".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici