Corlăţean: Sperăm ca poziţia lui Băsescu la Consiliu să corespundă intereselor României, nu ale PPE

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni că România nu va sprijini bugetul UE pentru perioada 2014-2020, dacă propunerea este inacceptabilă şi şi-a exprimat speranţa ca poziţia preşedintelui Băsescu la Consiliul European să corespundă intereselor României, nu ale PPE.

247 afişări
Imaginea articolului Corlăţean: Sperăm ca poziţia lui Băsescu la Consiliu să corespundă intereselor României, nu ale PPE

Titus Corlăţean (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Titus Corlăţean speră "ca poziţia pe care preşedintele Băsescu o va exprima la Consiliul European extraordinar să fie cea care să corespundă cu adevărat intereselor de dezvoltare a României în următorii ani", pentru că este vorba de necesitatea ca România să primească din bugetul Uniunii, în perioada 2014-2020, resursele necesare pentru dezvoltare.

"Această poziţie nu este nici singulară, nu ar trebui să fie nici surprinzătoare, pentru simplul motiv că facem parte dintr-un grup mai mare de state membre ale UE care au o profundă nemulţumire faţă de propunerea pe care preşedintele Van Rompuy a formulat-o, această tăiere drastică, dramatică de fonduri, care se prefigurează a fi alocate în domenii importante în bugetul viitor al UE. «Prietenii Coeziunii», din care şi România face parte, au spus-o foarte clar: nu suntem mulţumiţi cu această propunere! Şi atunci îmi pun întrebarea: de ce ar trebui să fim rezervaţi în a ne exprima public şi în a spune inclusiv în cadrul Consiliului că această propunere este inacceptabilă României? E o chestiune de fond şi dacă ne uităm la precedentele în materie, şi aici precedentele îl contrazic în mod evident pe preşedintele Băsescu, au existat şi alte situaţii în care manifestarea politică a poziţiei unor state membre în 2005, atunci când s-a negociat bugetul UE în perioada 2007-2013, practic a condus la o respingere a propunerii iniţiale, a continuării negocierilor timp de şase luni, astfel încât abia la sfârşitul lui 2005 a fost adoptat bugetul, într-o formă care a corespuns intereselor statelor membre", a declarat ministrul de Externe la RFI.

Titus Corlăţean spune că România trebuie să-şi apere interesele în disputa privind bugetul UE:

"Suntem obligaţi să jucăm acest joc, tocmai pentru a ne afla la masa negocierii într-o poziţie mai bună. Trebuie s-o spunem la fel de răspicat cum a spus-o şi Polonia altă dată: dacă această propunere este inacceptabilă, nu vom sprijini adoptarea acestei formule de buget! Practic, acest lucru echivalează cu un drept de veto. Or, suntem obligaţi să jucăm acest joc, şi nu să căutăm pretexte, unele chiar pentru a ieşi dintr-o poziţie inconfortabilă, cum se află în clipa de faţă preşedintele Băsescu faţă de liderii aparţinând aceleiaşi familii politice, PPE. Trebuie să ne poziţionăm din punctul de vedere al intereselor României, şi nu din punctul de vedere al intereselor de partid politic la nivel european".

Întrebat ce propunere ar accepta România, ministrul de Externe a răspuns: "Propunerea avansată iniţial de Comisie este o foarte bună bază de lucru. Deci, ne putem raporta la această propunere. Sunt foarte multe state central-est-europene membre ale Uniunii Europene şi nu numai care avem un punct de vedere foarte clar: aceste state, inclusiv România, au nevoie, în baza principiului solidarităţii, să primească resursele necesare pentru a diminua decalajul de dezvoltare în următorii ani. Este nevoie ca formula de buget să nu includă o modalitate de repartizare a bugetului paradoxal spre regiunile mai dezvoltate. Merge împotriva logicii de dezvoltare omogenă a UE. Iată că există o bază de lucru pe care noi o putem sprijini. Pentru asta, însă, este nevoie ca vocea României să se exprime foarte clar, nu singular, ci împreună cu ceilalţi membri din grupul de Prieteni ai Coeziunii".

În opinia lui Corlăţean, retorica declanşată în ultimele zile reflectă "o preocupare foarte serioasă de ordin intern, politic, electoral, pe care preşedintele Băsescu şi aliaţii săi o au în realitate".

"Şi de aici, dorinţa de a interfera, pretextând marile interese naţionale, a interfera în jocul politic intern, care altfel ar fi trebuit susţinut exclusiv de către partidele politice şi în niciun caz de preşedintele României", adaugă el.

Întrebat cum comentează afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu privind "declaraţiile antieuropene" ale unor politicieni români, Titus Corlăţean a răspuns: "Din perspectiva unei logici păguboase de campanie electorală prezidenţială. Preşedintele României n-ar trebui să intervină în campania electorală internă. Îşi prezintă poziţia sub diferite pretexte. Este legată însă de prestaţia foarte slabă a preferaţilor politici ai domniei sale şi predictibilitatea unor rezultate politice la alegerile parlamentare din 9 decembrie extrem de slabe ale PDL şi aliaţilor săi, îl obligă pe preşedinte să fie încă o dată vârful de lance într-o campanie electorală pe care românii, sunt convins, o vor califica într-un anumit fel foarte-foarte clar. Şi de aici, preocuparea foarte serioasă la nivelul Administraţiei Prezidenţiale pentru eşecul care se anunţă la capitolul PDL şi aliaţi".

Ministrul de externe mai spune că, dacă nu se va ajunge la un acord privind bugetul UE la Consiliul European, negocierile vor continua şi se va căuta până la urmă o soluţie de compromis, aşa a fost de fiecare dată.

"Dar să te retragi din luptă şi din negocierea politică de la bun început, pentru a nu-ţi deranja partenerii, liderii europeni din aceeaşi familie, PPE, mi se pare o chestiune absolut condamnabilă! Cel care merge la Consiliul European şi şi-a asumat această reprezentare trebuie să respecte interesul real al societăţii româneşti, respectiv alocarea de resurse pentru dezvoltare de la bugetul UE, care chiar să fie importante", spune Titus Corlăţean.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, Bogdan Oprea, declară, referitor la precizările premierului cu privire la poziţia Administraţiei Prezidenţiale legată de declaraţii "antieuropene" ale unor "oficiali şi politicieni", că Victor Ponta "ar trebui să dea dovadă de calm şi responsabilitate".

Administraţia Prezidenţială a transmis, duminică, o declaraţie a lui Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, referitoare la "precizările prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, cu privire la poziţia Administraţiei Prezidenţiale legată de declaraţiile antieuropene ale unor oficiali şi politicieni români, precizări care au fost transmise, duminică, 18 noiembrie, într-un comunicat de presă".

"Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta ar trebui să dea dovadă de calm şi responsabilitate; o comunicare responsabilă la nivel instituţional este absolut necesară în interesul tuturor românilor", se arată în declaraţia lui Bogdan Oprea.

Premierul Victor Ponta îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de dezinformare şi îi cere în mod imperativ să se oprească din campania electorală şi să reprezinte România în Consiliul European conform cu interesul naţional al ţării.

Punctul de vedere al primului-ministru a fost transmis de Guvern printr-un comunicat ca urmare a poziţiei Administraţiei Prezidenţiale referitoare la declaraţii ale premierului.

Într-un comunicat transmis anterior de purtătorul de cuvânt al şefului statului se arată că preşedintele Traian Băsescu face un apel la partidele politice să nu implice Uniunea Europeană şi instituţiile sale în jocul politic electoral intern şi acuză "iresponsabilitatea declaraţiilor unor oficiali şi politicieni".

Administraţia Prezidenţială a transmis astfel o serie de precizări "referitor la declaraţiile antieuropene pe care unii oficiali, reprezentanţi ai unor instituţii publice, şi politicieni români le-au exprimat în ultimele zile, inclusiv la declaraţia prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, de sâmbătă, 17 noiembrie a.c., de la Bistriţa («Dacă ni se spunea în 2007, domnule, nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI şi DNA, poate că ne gândeam de mai multe ori»".

În replică, Guvernul a transmis la rândul său un comunicat în care arată că primul-ministru nu intenţionează să intre într-o dispută electorală cu preşedintele României, "fiind evident interesul acestuia din urmă de a se implica în campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, folosind în acest sens orice pretext pentru a provoca noi conflicte", dar doreşte să prezinte o serie de precizări. Astfel, premierul Ponta consideră că preşedintele României trebuie să înţeleagă responsabilitatea pe care şi-a asumat-o prin prezenţa pe care o va avea la Consiliul European şi să folosească toate instrumentele pe care le are la dispoziţie, pentru a apăra interesele cetăţenilor români, lăsând deoparte preocupările electorale.

El arată că România este îndreptăţită să primească un buget mai consistent, iar preşedintele României are responsabilitatea de a lupta pentru acest lucru.

Politica de coeziune şi Politica Agricolă Comună sunt considerate, potrivit premierului, elemente fundamentale ale Uniunii Europene, iar susţinerea acestora este consonantă cu valorile Uniunii Europene, ăi alte ţări considerând că un nou buget trebuie să susţină astfel de elemente, iar cel mai recent exemplu în acest sens venind de la premierul Spaniei, membru al familiei politice la care şi PDL este afiliat.

"Preşedintele României trebuie să înţeleagă, totodată, că, dacă este vorba de iresponsabilitate, nimic nu este mai lipsit de responsabilitate din partea unui om politic decât să afirme repetat că ţara pe care o conduce ”nu este un stat de drept”, doar pentru a ascunde că cetăţenii nu îl mai doresc şi nu îl mai recunosc drept reprezentat legitim al lor", adaugă Ponta.

El susţine totodată că preşedintele României dezinformează din motive electorale, deoarece referirile sale, ca prim-ministru, la ANI şi DNA au fost făcute într-un context în care s-a precizat că românii au ales să fie parte a proiectului european şi pentru alte lucruri, cum sunt Politica de Coeziune sau Politica Agricolă Comună.

Primul ministru, se arată în comunicat, a precizat ca în Uniunea Europeană "am intrat ca şi alte ţări pentru că UE presupune coeziune şi o dezvoltare comună. Dacă agricultorul român are subvenţii de trei ori mai mici decât cel francez şi spaniol despre ce vorbim", este citatul premierului prezentat în comunicat.

Tot în comunicat este prezentat în detaliu şi un alt citat al premierului, respectiv: "Eu vreau să mai vorbesc totuşi şi despre fundamentul intrării noastre în UE. Noi nu am intrat în UE doar ca să ne facă ANI şi DNA. Am înţeles, e un lucru foarte bun, e extraordinar. Noi am intrat, ca şi alte ţări, Spania, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, noi am intrat pentru că UE presupune coeziune şi presupune dezvoltare comună. Dacă agricultorul român are subvenţii de trei ori mai puţin decât cel francez sau german, despre ce solidaritate vorbim. Subvenţii. Asta înseamnă că o să mâncăm produse din celelalte ţări. Dacă pe Fondul de coeziune care înseamnă drumuri, care înseamnă alimentări cu apă, care înseamnă toate celelalte programe sectoriale şi regionale, avem mai puţin decât tţăile bogate, nu o să avem niciodată vreo şosea sau o autostradă ca în celelalte ţări. Deci principiul coeziunii şi al solidarităţii este unul fundamental al UE".

În comunicat este precizat că Guvernul susţine propunerile formulate pentru viitorul exerciţiu bugetar al UE de către preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Parlamentului European, iar primul-ministru speră că preşedintele va face totul pentru a apăra interesul ţării la Consiliul European, şi îl asigură de întreg sprijinul Executivului în acest sens.

"Aceasta este poziţia oficială a Guvernului legitim al României şi a majorităţii parlamentare care îl susţine. Îi cerem în mod imperativ preşedintelui României să se oprească din campania electorală şi să reprezinte România în Consiliul European conform cu interesul nostru naţional", se mai arată în comunicat.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că propunerea preşedintelui Consiliului European privind bugetul UE este cu 8 miliarde mai puţin pentru România, "400 de euro mai puţin pentru fiecare român", iar Traian Băsescu trebuie să voteze împotriva acesteia.

"Propunerea lui Van Rompuy presupune o alocare cu 5 miliarde de euro pe coeziune şi 3 miliarde euro pe politica agricolă, mai puţin decât ceea ce a propus CE", a spus Ponta.

"Înseamnă 400 de euro mai puţin pe fiecare dintre dumneavoastră din fonduri europene. Dacă votează «da» ne ia 400 de euro de la fiecare, dacă votează «nu» merge pe propunerea CE", a susţinut premierul.

Ponta a mai spus că Băsescu ar fi trebuit ca, în loc să facă "glume de doi bani", să explice ce se discută la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

"Îmi doresc ca preşedintele Băsescu să nu mai meargă la Bruxelles să reprezinte interese personale, cum a făcut de multe ori, îmi doresc să reprezinte interese naţionale", a mai susţinut Ponta.

"Noi nu am intrat în UE doar ca să ne facă ANI şi DNA, noi am intrat ca şi alte ţări Spania, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, pentru că Uniunea Europeană presupune coeziune şi presupune o dezvoltare comună. Dacă agricultorul român are subvenţie de trei ori mai puţin decât cel francez sau german, despre ce solidaritate vorbim? (...) Dacă ni se spunea în 2007 «nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în vest, dar o să vă facem ANI şi DNA», poate că ne gândeam de mai multe ori. Eu sunt un proeuropean convins şi eu cred că domnul preşedinte Băsescu prin tot ce face inspiră în populaţie un sentiment anti-european", a mai afirmat Ponta.

Preşedinţia a transmis duminică un comunicat în care a arătat că preşedintele Băsescu "regretă în mod profund iresponsabilitatea declaraţiilor unor oficiali şi politicieni români, care pun interesul lor electoral şi personal mai presus de interesul naţional".

De asemenea, în comunicat se precizează că preşedintele "le cere tuturor politicienilor să nu mai facă astfel de declaraţii iresponsabile, care vulnerabilizează poziţia ţării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 - 2020, şi care afectează grav imaginea României în plan internaţional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori".

Şeful statului consideră că "cel mai important argument în cadrul oricăror negocieri la nivelul Uniunii Europene îl reprezintă un grad mare de absorbţie a fondurilor europene şi invită instituţiile responsabile să facă toate demersurile pentru a creşte nivelul de absorbţie, iar reprezentanţilor Guvernului României le cere să pună în aplicare de îndată toate măsurile solicitate de Comisia Europeană în vederea deblocării programelor de finanţare care se află, în prezent, în situaţia de pre-suspendare", se mai arată în comunicat.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, face un apel la partidele politice să nu implice Uniunea Europeană şi instituţiile sale în jocul politic electoral intern", menţionează comunicatul.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, ironic, că, de la anunţul privind posibilitatea utilizării dreptului de veto de către România la Consiliul European, toţi liderii statelor contributoare "s-au băgat sub birouri", menţionând că "nu poţi să mergi în halul acesta la Bruxelles".

"Şi eu sunt pregătit să utilizez dreptul de veto, dacă se încalcă Tratatul. De opt ani, nu am văzut niciun stat depunând, făcând un veto în Consiliul European, atunci când nu s-a încălcat Tratatul. Nu am văzut. În rest, misiunea liderilor europeni este să stea acolo până găsesc soluţii. V-aş aduce aminte negocierea bugetului 2007-2013 la care am participat, a durat trei zile şi două nopţi în care, până la urmă, România a obţinut un buget pe care nu reuşeşte să îl cheltuiască", a spus el.

Preşedintele Băsescu a mai declarat că nu poţi să te duci la contributori şi să spui: "Doamna Merkel, dacă nu-mi dai atât, eu îţi trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin". 

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici