Cristian Buşoi: „Sper ca după această încercare, colegii din USR să înţeleagă că premierul trebuie să vină de la PNL”

  • Premierul trebuie să vină de la PNL, declară vicepreşedintele formaţiunii Cristian Buşoi.
  • El afirmă că liberalilor le este foarte greu să facă parte dintr-un Guvern condus de USR, „cu tot respectul faţă de Dacian Cioloş".
398 afișări
Imaginea articolului Cristian Buşoi: „Sper ca după această încercare, colegii din USR să înţeleagă că premierul trebuie să vină de la PNL”

Cristian Buşoi: „Sper ca după această încercare, colegii din USR să înţeleagă că premierul trebuie să vină de la PNL”

Cristian Buşoi dă de înţeles la RFI că PNL nu va susţine un Guvern condus de Dacian Cioloş: „Este foarte dificil pentru PNL, cu tot respectul şi personal şi al PNL pentru Dacian Cioloş, eu sunt împreună cu el în Parlamentul European şi ştiu şi capacitatea lui şi felul în care este respectat, dar cu tot respectul faţă de Dacian Cioloş, este foarte complicat pentru PNL să intre într-un Guvern, după ce a fost călcat în picioare, după ce s-a votat o moţiune de cenzură USR-PSD-AUR şi să intre într-un Guvern care ar fi condus de USR".

Liberalul declară că premierul trebuie să vină de la PNL: „Trebuie să reconstruim această coaliţie PNL-USR-UDMR. Sper ca după această încercare, colegii din USR să înţeleagă că premierul trebuie să vină de la PNL şi sigur, cel mai bine pentru coerenţa coaliţiei ar fi să fie preşedintele PNL, Florin Cîţu".

CITEŞTE ŞI: Bode, despre posibilitatea de a fi propus pentru funcţia de premier: „Nu ne jucăm cu propunerile de pe o zi pe alta”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici