CSAT a amânat aprobarea planului de înzestrare a Armatei

CSAT a amânat, marţi, aprobarea planului de înzestrare a Armatei, pentru o şedinţă viitoare, după ce acesta va fi discutat în Guvern, a anunţat Preşedinţia, care a precizat, însă, că a fost adoptată Strategia de înzestrare a Armatei.

20 afișări
Imaginea articolului CSAT a amânat aprobarea planului de înzestrare a Armatei

CSAT a amânat aprobarea planului de înzestrare a Armatei (Imagine: Mediafax Foto)

Preşedinţia informează că CSAT a adoptat Strategia de înzestrare a Armatei, care stabileşte obiectivele şi priorităţile pe termen mediu şi lung ale înzestrării şi care reprezintă, totodată, baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei şi a programelor multianuale.

"În ceea ce priveşte planul de înzestrare a Armatei României pe termen scurt şi mediu 2010 – 2015, aprobarea documentului a fost amânată pentru o şedinţă viitoare a Consiliului, după ce acesta va fi discutat în cadrul Guvernului. De asemenea, CSAT a aprobat două memorandumuri referitoare la semnarea unor acorduri privind protecţia informaţiilor clasificate din domeniul apărării între Ministerul Apărării Naţionale din România şi instituţiile similare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Republica Armenia", se arată în comunicatul Preşedinţiei, remis după şedinţa CSAT.

Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a prezentat o informare cu privire la starea de securitate din zone cu potenţial terorist major, altele decât Orientul Mijlociu, şi potenţialii factori de risc pentru România.

La şedinţă au participat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, primul-ministru Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Cătălin Marian Predoiu, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, ministrul Economiei, Adriean Videanu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George-Cristian Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, consilierul prezidenţial pentru relaţii internaţionale, Anca Ilinoiu, secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Valeriu Turcan.

CSAT a adoptat Strategia de înzestrare a Armatei României, document care stabileşte obiectivele şi priorităţile pe termen mediu şi lung ale înzestării şi care reprezintă, totodată, baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei şi a programelor multianuale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici