Cursă contra cronometru pentru fondurile PNRR. Procedurile restante trebuie închise până pe 6 noiembrie
Acesta indică data de 6 noiembrie drept termen-limită pentru închiderea restanțelor.
„Ne aflăm contracronometru”
Noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis, într-un mesaj publicat luni pe Facebook, că problemele acumulate în ultimele luni trebuie rezolvate într-un interval foarte scurt pentru ca România să poată încasa fondurile europene vizate.
„Tot ce a stagnat în ultimele luni trebuie rezolvat în doar două săptămâni pentru ca România să poată lua cât mai mulți bani din PNRR”, a afirmat Mihai Alexandru Ghigiu.
Potrivit ministrului, data de 6 noiembrie reprezintă termenul până la care trebuie închise procedurile administrative rămase restante, astfel încât fondurile din PNRR să poată ajunge în România în cursul acestui an.
Echipe suplimentate și întâlniri cu miniștrii
Ministrul susține că activitatea pentru accelerarea procedurilor a început imediat după preluarea mandatului și că este necesară coordonarea directă cu ministerele responsabile pentru diferitele componente ale PNRR.
Prima întâlnire de lucru a avut loc cu ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, cei doi stabilind, potrivit lui Ghigiu, direcțiile de acțiune pentru perioada următoare.
Discuții similare urmează să fie organizate și cu ceilalți miniștri implicați.
Planul anunțat de ministrul Investițiilor presupune reorganizarea resurselor interne, suplimentarea echipelor care lucrează la procedurile restante și o coordonare mai strânsă între componentele tehnice și cele politice ale Guvernului.
„Nu avem timp pentru acomodare sau pregătiri”, a transmis Ghigiu, care afirmă că obiectivul este urgentarea întregului proces.
„Miza este enormă”
Ministrul Investițiilor susține că de atragerea fondurilor europene depind investiții care au impact direct asupra comunităților locale.
„Miza este enormă și privește direct comunitățile locale, infrastructura, școlile și spitalele noastre”, a afirmat Mihai Alexandru Ghigiu.
Acesta a precizat că sunt purtate negocieri pentru ca România să atragă resursele europene la care are dreptul și să le direcționeze către investiții.