Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat Moldovenesc, va fi extrădat de autoritățile elene (în speță, Curtea de Apel) în Republica Moldova, informează avocatul fostului deputat, Lucian Rogac.
Conform procedurii, acum urmează ca Ministerul Justiției al Republicii Elene să emită o decizie finală de extrădare.
De cealaltă parte, Procuratura Generală din Chișinău a solicitat, până acum, două cereri de extrădare ale lui Plahotniuc.
În prima solicitare, procurorii invocă acte de escrocherie, spălare de bani în circumstanțe agravante, constituirea și conducerea unei organiații criminale.
În cea de-a doua, sunt invocate trei cauze penale distincte, în care Plahotniuc are calitatea de învinuit pentru fapte deosebit de grave.
Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat Moldovenesc, a fost reținut pe Aeroportul din Atena pe 22 iulie, împreună cu un alt fost deputat, Constantin Țuțu, cu puțin timp înainte ca cei doi să se îmbarce pe o cursă către Dubai.
Numele lui Plahotniuc apare în dosarele Fraudei Bancare, Metalferos și Sacoșa (Kuliok), în care este acuzat de coruperea fostului președinte ale Republicii Moldova, Igor Dodon.
Plahotniuc este vizat în dosarele Fraudei Bancare, Metalferos şi Sacoşa (Kuliok), în care este acuzat de coruperea fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.
Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Justiţiei din Republica Moldova, a declarat: „După decizia instanţei, ministrul Justiţiei al Greciei confirmă un fel de validare a acestei decizii, după care se anunţă autorităţile statului care cer extrădarea, adică a părţii noastre, şi se iniţiază procedurile privind aducerea persoanei. Depinde de organizarea transportului, măsurile de securitate, de siguranţă, plasare. Sunt nişte măsuri organizatorice”.