CV Tudor: Am dus-o rău cu banii, pentru că RA-APPS este îngrozitor de rapace

Liderul PRM CV Tudor a declarat, vineri, că formaţiunea a "dus-o rău cu banii" în perioada decembrie 2008-martie 2009 şi că el a vândut lucruri din casă şi bijuterii ale soţiei pentru a plăti o parte din datorii, inclusiv chiria pentru sediu, "pentru că RA-APPS este îngrozitor de rapace".

45 afișări
Imaginea articolului CV Tudor: Am dus-o rău cu banii, pentru că RA-APPS este îngrozitor de rapace

CV Tudor: Am dus-o rău cu banii, pentru că RA-APPS este îngrozitor de rapace (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu vă ascund că am dus-o rău cu banii în perioada decembrie-martie, pentru că RA-APPS este îngrozitor de rapace. Ne-a mărit chiria de 30 de ori anul trecut", a precizat, într-o conferinţă de presă, liderul PRM.

Vadim Tudor a mai vorbit la conferinţele de presă despre chiria mare pe care trebuia să o plătescă pentru sediul central al partidului şi despre restanţele pe care le avea.

El a povestit, acum, cum a procedat, în această situaţie. "Mi-am vândut lucruri din casă, bijuterii ale soţiei, ale copiilor, nu foarte numeroase şi valoroase, dar m-au înţeles ca să plătesc o parte din datorii", a explicat Vadim Tudor.

Liderul PRM a spus că nu a avut discuţii financiare cu nimeni şi că el nu este genul de om care să ceară bani. Vadim Tudor a răspuns, astfel, la întrebările ziariştilor dacă liderul PRM a avut discuţii pe teme financiare cu Gigi Becali, candidat al PRM pentru alegerile europarlamentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici