Dacian Cioloş: Nu este nicio "gaură" în bugetul pe 2016. Deficitul a fost mai mic decât cel estimat

Fostul premier Dacian Cioloş a spus luni că în bugetul anului 2016 nu există nicio "gaură", deficitul înregistrat la finele anului a fost de 2,6%, mai mic decât cel estimat iniţial de 2,8%, iar nivelul veniturilor fiscale a fost cel programat în ciuda reducerii TVA şi a impozitului pe dividende.

1352 afişări
Imaginea articolului Dacian Cioloş: Nu este nicio "gaură" în bugetul pe 2016. Deficitul a fost mai mic decât cel estimat

Dacian Cioloş: Nu este nicio "gaură" în bugetul pe 2016. Deficitul a fost mai mic decât cel estimat

Nu există nicio "gaură" de 10 – 14 miliarde de lei în bugetul anului 2016, iar dacă o astfel de "gaură" ar fi existat, aceasta ar fi trebuit să aibă un impact asupra deficitului, arată fostul premier, pe pagina Facebook a platformei România 100.

"Strict tehnic, cel mult putem vorbi de o estimare prea ambiţioasă atunci când a fost făcută proiecţia bugetară pentru 2016 la capitolul fonduri externe nerambursabile, dar estimarea iniţială a fost făcută de guvernul Ponta în 2015. Guvernul Cioloş a preluat această estimare existentă la Ministerul de Finanţe atunci cand a adoptat bugetul", arată Cioloş.

Dacian Cioloş răspunde astfel dubiilor lansate de PSD în privinţa execuţiei bugetare din 2016, de care se vor ocupa comisiile reunite de buget-finanţe.

Cioloş caracterizează drept total nerealiste încasările de 12,3 miliarde de lei din fonduri europene estimate în 2015 de guvernul Ponta, în condiţiile în care programele europene de finanţare erau blocate sau mult întârziate. "Dacă ne uităm la tot ceea ce a primit România în 2016, se poate spune că am avut un record de încasări, cu peste 7 miliarde euro, cea mai mare sumă primită de la aderare până în prezent într-un singur an", arată Cioloş.

În legătură cu faptul că România a înregistrat în 2016 cel mai mic nivel din ultimii zece ani al veniturilor ca pondere în PIB, de doar 29,2%, fostul premier spune că este urmarea reducerii cotelor de impozitare, care au condus şi la reducerea încasărilor din taxe şi impozite. "E adevărat că rămân mai mulţi bani in economie dar şi mai puţini bani la stat. Noul cod fiscal implementat din ianuarie 2016 a condus la diminuarea veniturilor din taxe şi impozite cu 10,5 miliarde lei", remarcă Cioloş.

Nivelul veniturilor bugetare din 2016 a fost de 221,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 29,2% din PIB de 758,5 miliarde lei. "Aici însă trebuie să avem în vedere că anul 2016 a fost marcat de o reducere majoră de taxe, în special la TVA, dividende, impozit pe venit, etc. Totuşi, colectarea arată o recuperare a acestor reduceri în încasările fiscale. De exemplu, reducerea medie a cotei de TVA a fost de 26% în 2016, în timp ce încasările s-au diminuat cu numai 9%. Totodată, procentul mai redus al veniturilor bugetare în PIB se datorează şi faptului că în 2016 am o avut o creştere economică mare, de cca. 4,8%. Este firesc în aceste condiţii, ca la un PIB mai mare, cu acelaşi nivel al taxelor sau chiar mai redus, cum a fost cazul în 2016, ponderea veniturilor bugetare în PIB să scadă. Eficienţa colectării taxelor se măsoară însă în cifre: ANAF a colectat în 2016 cu 2,60 de miliarde de lei mai mult decât în 2015 şi cu 3,52 miliarde de lei mai mult decât în programul prevăzut în ianuarie 2016", arată fostul premier.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici