Dan Motreanu: PNL nu trebuie să redescopere liberal-conservatorismul. Respectul pentru deciziile democratice ale partidului este esențial

Publicat: 20 07. 2026, 11:53
Dan Motreanu

Într-o postare publicată pe Facebook, liberalul critică, fără a-l numi explicit, pe fostul lider al partidului Ilie Bolojan și pe cei care solicită o reafirmare a profilului doctrinar al PNL.

„PNL nu trebuie să «redescopere» liberal-conservatorismul. Acesta este deja consacrat prin documentul programatic «Modernizare cu Rădăcini», adoptat de Congresul PNL în 2025 (…) și reconfirmat la Congresul din 2026”, afirmă Motreanu.

El susține că propunerea unei noi platforme liberal-conservatoare într-un partid care și-a asumat oficial această doctrină este lipsită de substanță, comparând-o cu „amenajarea unui lac în Marea Neagră”.

Acuzații privind nerespectarea deciziilor partidului

În același mesaj, prim-vicepreședintele PNL invocă respectarea deciziilor democratice din partid și critică atitudinea celui care, după dezbaterile și voturile interne, ar fi ales să ignore voința majorității.

„Un gest de onoare ar fi fost ca, după acceptarea desemnării pentru funcția de prim-ministru, în momentul în care propriul partid a decis că nu îți mai acordă încrederea politică, să îți depui mandatul”, afirmă Motreanu.

Acesta susține că, în schimb, fostul lider liberal a continuat să susțină intrarea PNL într-o guvernare alături de PSD, formațiune pe care o descrie drept partidul care, împreună cu AUR, a contribuit la căderea Guvernului prin moțiune de cenzură.

Reproșuri privind raportarea la AUR

Motreanu reproșează, totodată, o schimbare de poziție în raport cu AUR. El afirmă că, deși în Biroul Politic Național al PNL s-a susținut că nu poate exista o colaborare cu formațiunea, ulterior a fost solicitat inclusiv sprijinul acesteia pentru atingerea unui obiectiv politic.

„Este greu să vorbești despre respectarea regulilor democratice când alegi să le respecți doar atunci când îți confirmă propriile opțiuni”, spune liderul liberal.

În opinia sa, activitatea de guvernare presupune compromisuri într-o coaliție și nu permite aplicarea exclusivă a programului unui singur partid, în special în contextul obligațiilor asumate de România prin PNRR și al măsurilor necesare pentru reducerea deficitului bugetar.

Din acest motiv, Motreanu afirmă că a susținut ideea unei „guvernări secvențiale”, care ar fi permis fiecărui partid din coaliție să promoveze, pe rând, politici apropiate de propria doctrină.

Apel la consecvență în viața politică

În final, prim-vicepreședintele PNL afirmă că dialogul, pluralismul și libertatea de exprimare trebuie însoțite de respectarea deciziilor democratice ale partidului și de consecvență în acțiunile politice.

„Altfel, riscăm să transformăm discursul despre principii într-un simplu exercițiu de memorie selectivă”, conchide Dan Motreanu.