Deputat PNL, despre fondurile europene: PSD a dovedit încă odată că este incapabil

Deputatul PNL Dănuţ Bica a declarat, luni, că alianţa PSD-ALDE ratează dezvoltarea României prin incapacitatea de a accesa fonduri europene şi atrage atenţia că până în prezent au fost atrase doar 24% din fondurile disponibile pentru perioada 2014-2020.

208 afişări
Imaginea articolului Deputat PNL, despre fondurile europene: PSD a dovedit încă odată că este incapabil

Deputat PNL, despre fondurile europene: PSD a dovedit încă odată că este incapabil

”După mai bine de 7 ani de guvernare PSD, bugetul naţional nu mai are aproape deloc resurse pentru investiţii şi dezvoltare, deoarece peste 90% din banii colectaţi din impozitele şi taxele plătite de români sunt utilizaţi pentru cheltuielile curente, de funcţionare ale statului. Creşterea economică înregistrată în ultimii ani pare să fi fost mai degrabă una pur statistică, pentru că nu a adus sume mai mari la buget. În acest context, guvernele PSD-ALDE au confiscat şi banii pe care îi economisiseră consiliile locale şi judeţene, blocând aproape toate proiectele de investiţii publice de interes local pe care acestea doreau să le realizeze. Prin urmare, PSD a dovedit încă odată că este incapabil, chiar şi în situaţii economice favorabile, să conducă România pe drumul dezvoltării şi modernizării, pentru a o apropia de nivelul statelor avansate din Uniunea Europeană.”, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, Mediafax.

Deputatul PNL a adăugat că actualii guvernanţi nu vor să aducă fonduri nerambursabile în România şi chiar ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici ”le cerea managerilor de spitale să uite de fondurile europene”.

”În această situaţie, în care bugetul naţional nu dispune de bani suficienţi pentru investiţii, ştim cu toţii că Uniunea Europeană pune anual la dispoziţia României miliarde de euro care pot fi utilizate pentru a realiza infrastructură modernă de transporturi, pentru a plăti subvenţii în agricultură, pentru a construi spitale regionale moderne, pentru a renova şi utila şcoli şi universităţi, pentru a califica şomerii şi a sprijini tinerii să se angajeze pe salarii mai mari. În ciuda acestei oportunităţi uriaşe, actualii guvernanţi ne-au avertizat că ei nu vor aduce în România acei bani nerambursabili, poate pentru că din ei nu se poate fura. Astfel, doar cu câteva zile în urmă, domnul Ministru Eugen Teodorovici le cerea managerilor de spitale să uite de fondurile europene, dându-le de înţeles că vor rămâne în continuare la mila Guvernului pentru a cumpăra medicamente, seringi şi pansamente”, se mai arată în comunicat.

Dănuţ Bică arată că până în prezent Guvernarea PSD-ALDE a reuşit să aducă în ţară doar 24% din fondurile europene destinate României:

„Ne aflăm la jumătatea celui de-al cincilea an al exerciţiului financiar european multianual 2014-2020, iar cei care au guvernat în această perioadă nu au reuşit să aducă în România decât puţin peste 8,8 miliarde de euro, adică 24% din cele 36,7 miliarde care sunt destinate ţării noastre. Miniştrii implicaţi afirmă că ritmul de absorbţie este satisfăcător şi comparabil cu cel din alte state europene. Nimic mai fals! Din banii absorbiţi de ţara noastră până în prezent, mai mult de jumătate reprezintă subvenţiile care au fost acordate de către Comisia Europeană fermierilor români, fără ca autorităţile naţionale să aibă vreun merit în acest sens.”, a declarat Dănuţ Bică.

Deputatul afirmă că este necesară accesarea rapidă şi integrală a fondurilor nerambursabile.

”Una dintre soluţiile cele mai viabile pentru a realiza relansarea urgentă a modernizării României o reprezintă accesarea rapidă şi integrală a miliardelor de euro nerambursabile care sunt puse la dispoziţia ţării noastre de Comisia Europeană. Guvernele PSD-ALDE au dovedit că nu vor sau nu pot să facă acest lucru, preferând să apeleze la împrumuturi, cu dobânzi uriaşe, de pe pieţele financiare.”, a conchis deputatul PNL Dănuţ Bica.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici