Dezbaterile asupra bugetului pentru 2021 continuă. Nicuşor Dan descoperă lucruri „peste orice imaginaţie”

  • Primarul general Nicuşor Dan şi organizaţiile non guvernamentale au continuat şi joi dezbaterile asupra bugetului pentru 2021.
  • „Lucrurile pe care le descoperim în fiecare zi sunt peste orice imaginaţie”, declară primarul.
13786 afișări
Imaginea articolului Dezbaterile asupra bugetului pentru 2021 continuă. Nicuşor Dan descoperă lucruri „peste orice imaginaţie”

Discuţiile cu directorii din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Municipiului Bucureşti au continuat şi joi, la întâlniri fiind prezenţi şi viceprimarii Capitalei, Stelian Bujduveanu şi Horia Tomescu, precum şi consilieri municipali.

„Concluzia zilei de astăzi nu diferă cu mult faţă de altele. Ştiam că bugetul Primărie a fost gestionat prost de administraţia anterioară, care a ales să arunce banii pe distracţie şi mai puţin pe investiţii corecte şi necesare pentru oameni, dar lucrurile pe care le descoperim în fiecare zi sunt peste orice imaginaţie. Imediat ce terminăm dezbaterile, adică lunea viitoare, vom da o primă formă bugetului. Ceea ce pot deja spune este că multe dintre cheltuielile inutile de până acum nu se vor regăsi în noul buget”, a declarat primarul Capitalei.

La discuţiile de joi a fost convocată conducerea Administraţiei Fondului Imobiliar, a Poliţiei Locale, a Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor, reprezentanţii Grădinii Zoologice, ai Centrelor pentru Tineret şi Seniori, precum şi directorii instituţiilor de spectacol şi cultură din subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici