Diaconescu: Preşedintele reprezintă statul român. Discuţiile politice vulnerabilizează mandatul României

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, la RFI, referitor la reprezentarea României la Bruxelles, că textul Constituţiei îl indică în mod clar pe şeful statului, el menţionând totodată că "orice discuţie politică nu ar face decât să vulnerabilizeze mandatul României".

692 afișări
Imaginea articolului Diaconescu: Preşedintele reprezintă statul român. Discuţiile politice vulnerabilizează mandatul României

Diaconescu: Preşedintele reprezintă statul român. Discuţiile politice vulnerabilizează mandatul României (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Cristian Diaconescu susţine că România trebuie reprezentată de preşedinte, nu de premier.

"Constituţia este foarte clară, articolul 80, alineatul 1 spune că preşedintele României reprezintă statul român. În ceea ce priveşte atribuţiile primului-ministru, din conţinutul Constituţiei, art. 107, nu rezultă că acesta ar reprezenta statul român. Spun acest cuvânt, «reprezentare», pentru că este important şi din economia textului Tratatului de la Lisabona, care solicită statelor, celor 27 de membri ai Uniunii Europene, să fie reprezentaţi printr-un singur demnitar. Deci din acest punct de vedere, textul constituţional e clar, este explicit, orice discuţie politică nu ar face decât să vulnerabilizeze mandatul României şi cred că nu este bine", a spus consilierul prezidenţial la RFI.

Diaconescu a menţionat, pe de altă parte, că foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu "n-au avut nici o ezitare în a-şi asocia responsabilităţi" în programele de aderare la UE şi NATO, iar acestea au fost concretizate prin măsuri interne ale Guvernului.

"Să ne reamintim cu toţii faptul că atât domnul preşedinte Iliescu, cât şi domnul preşedinte Constantinescu n-au avut nici o ezitare în a-şi asocia responsabilităţi, mai ales în programele de aderare la UE şi NATO şi bine au făcut, iar aceste responsabilităţi au fost concretizate prin măsuri interne ale Guvernului. Paşii spre aderarea României, mai ales la UE au fost făcuţi prin decizii ale Guvernului. Deci din acest punct de vedere, cooperarea în acest fel a funcţionat foarte bine", a spus Diaconescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre nivelul la care România trebuie să fie reprezentată la următorul Consiliu European, dar că nu s-a înţeles cu şeful statului şi că urmează ca această discuţie să continue.

"Ne-am înţeles că nu ne-am înţeles pe această temă. Rămâne să discutăm în continuare", a spus Ponta, fără alte detalii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici