Diaconescu şi-a anulat vizita în Olanda

MAE precizează că ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, şi-a anulat vizita programată azi în Olanda în contextul apariţiei unui document public foarte critic la adresa justiţiei din România.

20 afișări
Imaginea articolului Diaconescu şi-a anulat vizita în Olanda

Diaconescu şi-a anulat vizita în Olanda (Imagine:Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Ministerul Afacerilor Externe a aflat cu surprindere din presă de demersul Guvernului Olandei de a transmite către Camera Reprezentanţilor a acestei ţări, o evaluare publică, având accente radicale privind funcţionarea statului de drept în România, precum şi interpretări excesive asupra raportului Comisiei Europene privind Mecanismul de Monitorizare si Verificare", se arată într-o serie de precizări ale MAE român.

Sursa citată reaminteşte că "acest document public apare exact în ajunul vizitei ministrului român de externe la Haga, în cadrul căreia urmau să se clarifice toate preocupările părţii olandeze legate de Raportul Comisiei Europene". MAE precizează că ministrul şi-a anulat vizita.

"MAE consideră că gestul de a face public documentul menţionat este inamical şi nepotrivit în relaţia dintre două state ale Uniunii Europene. Acest gest contravine spiritului şi deschiderii dintre cele două state reliefate de cooperarea economică excelentă, din care rezultă că firmele olandeze obţin profit în România, situându-se pe locul întâi în ceea ce priveşte capitalul total investit (peste 4,5 miliarde Euro)", se mai arată în precizările Ministerului.

Totodată MAE îşi exprimă speranţa că acest gest va fi urmat şi de o explicaţie pe canale diplomatice din partea ministerului olandez de externe conform conduitei care trebuie să prevaleze între state membre UE.

"În contextul menţionat, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a decis să anuleze vizita sa în Olanda", conchide MAE.

România şi Bulgaria încă depun prea puţine eforturi în lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate, iar managementul fondurilor europene continuă să fie slab, este de părere Ministerul olandez al Afacerilor Externe, relatează Focus News în pagina electronică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici