Directorul SIE a discutat cu Ponta despre situaţia de la Oltchim

Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu, a venit miercuri la sediul Guvernului, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre situaţia de la Oltchim, au declarat surse oficiale.

1414 afișări
Imaginea articolului Directorul SIE a discutat cu Ponta despre situaţia de la Oltchim

Directorul SIE a discutat cu Ponta despre situaţia de la Oltchim

Aproximativ 500 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au reluat protestele, miercuri dimineaţă, în faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii anunţând că vor renunţa la proteste doar în momentul în care va fi reluată producţia combinatului, iar ei îşi vor primi salariile restante.

"Am protestat până acum o săptămână, am intrat şi în greva foamei, au zis că ne ajuta, dar uitaţi-vă unde am ajuns. Vom rămâne să protestăm până când se va relua producţia. Mâine se încheie şi reviziile, curent electric nu mai avem, de lucrat nu se lucrează, iar noi aşteptăm banii pe august şi septembrie. Suntem disperaţi, sunt proteste pe termen nelimitat!", a afirmat un protestatar.

Liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, spune că salariaţii de la Oltchim nu mai au încredere în guvernanţi şi că oamenii şi-au pierdut toate speranţele.

"Nu mai avem încredere nici în planurile lui Dan Diaconescu, nici în cei de la Guvern, care au spus că ne ajută cu fonduri, cu credite, cu salariile restante. Am reluat protestele pe platformă, vrem ca acest combinat să mai aibă viitor. Acum combinatul nu are niciuun viitor", a declarat Corneliu Cernev.

Oamenii spun că vor renunţa la proteste doar în momentul în care va fi reluată producţia combinatului, iar ei îşi vor primi salariile restante.

De asemenea, o parte dintre angajaţi iau în calcul varianta de a veni la Bucureşti pentru a protesta la Ministerul Economiei.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Contractul nu a fost însă semnat, iar premierul Victor Ponta Ponta a anunţat că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a deveni acţionar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.

În cursul zilei de luni, premierul s-a întâlnit cu ministrul Economiei şi şeful OPSPI pentru discuţii legate de situaţia Oltchim.

Premierul Victor Ponta a dat asigurări, luni, că angajaţii Oltchim îşi vor primi în continuare salariile, el arătând că "circul" privatizării companiei trebuie să înceteze şi că Guvernul va veni cu un plan pentru următoarele şase luni, astfel încât combinatul să fie salvat.

Întrebat dacă în aceste şase luni, până în primăvara anului viitor, când va fi reluată procedura de privatizare, angajaţii de la Oltchim îşi vor primi salariile, Ponta a răspuns afirmativ. "Deocamdată şi le-au primit de la noi salariile. Şi le vor primi în continuare, după ce s-au lămurit că salvatorul providenţial şi-a bătut joc de ei de fapt. Acum domnul Dan Diaconescu va găsi pretexte. El nu a avut niciodată şi nu are banii respectivi", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici