DNA a decis continuarea urmăririi penale faţă de Cîţu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu

Procurorii DNA au decis miercuri efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu, care este acuzat de două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

1650 afișări
Imaginea articolului DNA a decis continuarea urmăririi penale faţă de Cîţu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu

DNA a decis continuarea urmăririi penale faţă de Cîţu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Cîţu Florin, în prezent senator, la data faptelor având şi funcţia de prim-ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii arată că, în 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.

Procurorii precizează că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

„În contextul menţionat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021 respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim - ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătăţii, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane”, se arată în comunicatul DNA.

Concret, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021, 37.588.366 doze, ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, Florin Cîţu ar fi facilitat, spun procurorii, conducerii Ministerului Sănătăţii să tranzacţioneze şi să ordonanţeze la plată achiziţia în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA.

Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

DNA precizează că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici