Dragnea: Stabilim la CExN când, cum, unde susţinem candidatul PSD la prezidenţiale

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că la CExN se va evalua nivelul de pregătire şi de implicare al organizaţiilor judeţene pentru campania prezidenţială, el arătând că atunci se va stabili şi când, cum şi unde va fi susţinut candidatul PSD – CN, Congres sau ambele.

95 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Stabilim la CExN când, cum, unde susţinem candidatul PSD la prezidenţiale

Liviu Dragnea (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

”Din punctul meu de vedere, ca preşedinte executiv al partidului, la CExN trebuie în primul rând să evaluăm nivelul de pregătire pentru campania electorală de la prezidenţiale din noiembrie şi trebuie să avem discuţii cu fiecare organizaţie judeţeană, cu fiecare şef de organizaţie judeţeană privind nivelul de determinare şi nivelul de implicare în viitoarea campanie a fiecărei organizaţii judeţene”, a spus Dragnea.

El a arătat că la CExN se vor stabili şi modul, momentul şi locul în care va fi susţinut candidatul PSD la prezidenţiale.

”Cred că trebuie să stabilim la CExN, în momentul în care ne hotărâm să susţinem un candidat, când, cum şi unde să o facem: Consiliu Naţional, Congres sau amândouă, cam care să fie datele clare pentru aceste două evenimente şi locaţiile respective. Cam asta ar trebui să discutăm la CExN”, a spus Dragnea.

În ceea ce priveşte alegerile preliminare pentru desemnarea candidatului, cine poate candida, cum vor fi organizate, dacă membrii de partid vor fi consultaţi prin intermediul unui soft, Dragnea a arătat că există o „variantă”pe care o va propune CExN prin care prevederile statutare referitoare la acest subiect să fie respectate.

”Pentru noi este important ca toţi membrii de partid să se exprime în sensul ăsta, într-o formă sau alta. Şi vorbim de o variantă realistă. Vise, după nu ştiu ce sisteme, astea sunt în mintea altora. Nu pot să spun de azi, dar o să le spun colegilor mei”, a menţionat Dragnea.

Întrebat de ce şedinţa CExN va fi una informală, fără presă, Dargnea a precizat că PSD are nevoie de o discuţie ”profundă, aşezată”.

”Este un motiv foarte clar. Din când în când, partidul nostru simte nevoia să aibă o discuţie foarte profundă, o discuţie aşezată. O astfel de discuţie nu poate fi realizată numai în cadrul unui CExN aşa cum s-a organizat tot timpul, în două-trei ore. E nevoie de o zi sau două zile în care fiecare să poată să-şi spună punctul de vedere, cum vede el acţiunile pe care trebuie să le întreprindem pentru alegerile prezidenţiale. Orice partid are nevoie de genul ăsta de întâlniri şi ăsta e un moment foarte bun - la începutul verii”, a spus Dragnea.

Surse din PSD au precizat, pentru MEDIAFAX, că şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), stabilită pentru data de 30 iunie, se va desfăşura în absenţa presei, în judeţul Hunedoara, în complexul Arsenal Park, construit în perimetrul fostei fabrici de armament din Orăştie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici