Prima pagină » Politic » Dughin, ideologul lui Putin, după ce George Simion a câștigat primul tur: „Globaliștii fie îl omoară, fie anulează rezultatele”

Dughin, ideologul lui Putin, după ce George Simion a câștigat primul tur: „Globaliștii fie îl omoară, fie anulează rezultatele”

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, susține că victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale din România este amenințată de intervenția globaliștilor, pe care îi compară cu „Antihristul”.
Dughin, ideologul lui Putin, după ce George Simion a câștigat primul tur: „Globaliștii fie îl omoară, fie anulează rezultatele”
Nițu Maria
05 mai 2025, 21:39, Politic

Alexander Dughin, cunoscut drept ideologul lui Vladimir Putin, a reacționat dur după ce George Simion a ieșit câștigător în primul tur al alegerilor prezidențiale din România. El a comparat, printr-o postare pe platforma socială X, lupta din turul doi cu o confruntare între „Antihrist și oameni”.

„Simion a câștigat în România. Globaliștii fie îl omoară, fie anulează rezultatele alegerilor. Nu mai este o luptă politică. Este Antihristul împotriva oamenilor”, a scris Dughin luni, pe contul său de X, la o zi după primul tur.

Într-un alt mesaj, el a adăugat: „Iar Soros este încă în viață. Poate că el este într-adevăr Dracula…”

Dughin este interzis în Uniunea Europeană și este cunoscut pentru promovarea „Uniunii Eurasiatice”, un proiect prin care fostele state ale URSS ar fi reunite. De asemenea, susține idei radicale despre identitatea rusă.

După rezultatele primului tur, și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avut o reacție pe care și-a exprimat-o public. Într-o declarație pentru agenția rusă TASS, el a spus că „unul dintre favoriții acestor alegeri a fost scos din cursa electorală într-un mod total arbitrar” și că „în orice caz, alegătorii români au fost privați de dreptul de a vota pentru persoana pe care o doresc”.