„TIMIȘOARA NU ESTE FRITZ. IAR REVOLUȚIA DIN 1989 NU ESTE USR!
Astăzi, la Timișoara, s-a întâmplat ceva ce consider profund greșit: un partid politic a încercat să-și lege propria existență și propria luptă politică de astăzi de Revoluția din Decembrie 1989.
Timișoara este unul dintre sanctuarele democrației românești! De acolo a pornit revolta împotriva regimului comunist. Acolo, oamenii au ieșit în stradă împotriva unei dictaturi adevărate și au cerut libertate într-o vreme în care libertatea putea fi plătită cu viața.
Timișoara și Revoluția din 1989 reprezintă punctul nostru de plecare către libertate, democrație și Occident.
De aceea, ca Fritz și USR să pretindă astăzi că ei „continuă Revoluția” mi se pare o ofensă adusă semnificației istorice a acelui moment.
Iar Dominic Fritz, care a dobândit cetățenia română recent, are, desigur, aceleași drepturi politice ca orice cetățean român. Dar tocmai de aceea mi se pare cu atât mai nepotrivită încercarea de a-și asuma simbolic, în numele unui partid, continuitatea unei Revoluții petrecute în urmă cu aproape patru decenii și pentru care alți oameni și-au riscat și și-au pierdut viața.
Nu aveți dreptul să confiscați politic Revoluția din 1989!
Din punctul meu de vedere, după anii petrecuți în politica românească, USR nu lasă în urma sa ceea ce încearcă astăzi să revendice simbolic. Eu văd prea mult scandal, prea multă dezbinare și prea multă agresivitate politică și prea puține lucruri concrete construite pentru România.
Am criticat și voi continua să critic pozițiile și acțiunile pe care le consider contrare intereselor României. Dar să ai tupeul să te așezi simbolic lângă oamenii care și-au riscat viața în Decembrie 1989 și să pretinzi că tu continui lupta lor depășește, pentru mine, orice limită a decenței politice.
Dominic Fritz nu este Timișoara!
USR nu este Revoluția!
Revoluția din 1989 nu este proprietatea niciunui partid!
Timișoara aparține timișorenilor. Revoluția aparține celor care au avut curajul să lupte și să moară pentru libertate și aparține memoriei democratice a României.
Nu transformați sacrificiul lor într-un slogan de partid.
USR – Să vă fie rușine!
Și sper ca românii să judece singuri distanța dintre ceea ce pretindeți astăzi că reprezentați și ceea ce a însemnat, cu adevărat, Revoluția din 1989”, este postarea lui Alexandru Rogobete.
„Nu au murit eroii ca să dea alibiuri” – se arăta în atacul lui Radu Marinescu la adresa lui Dominic Fritz.
Președintele USR, Dominic Fritz, a transformat evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”, organizat duminică, într-un mesaj de mobilizare politică înaintea încetării mandatului său de primar.