Filmul horror „A Quiet Place”, subiectul discursului lui Pleşoianu, la Congresul PSD: Ce comparaţii a făcut un deputat între partid şi scenariul peliculei

Deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, care candidează, sâmbătă, la Congresul PSD, pentru conducerea formaţiunii, a asemănat tăcerea din partid după încarcerarea lui Liviu Dragnea cu cea dintr-un film horror, în care toţi tac pentru a nu fi prinşi de monştri.

Urmărește
3033 afișări
Imaginea articolului Filmul horror „A Quiet Place”, subiectul discursului lui Pleşoianu, la Congresul PSD: Ce comparaţii a făcut un deputat între partid şi scenariul peliculei

Filmul horror „A Quiet Place”, subiectul unui discurs la Congresul PSD: Ce comparaţii a făcut un deputat între partid şi scenariul peliculei

Parlamentarul a descris scene asemănătoare cu cele din filmul de groază "A Quiet Place", comparând situaţia din interiorul formaţiunii social democrate.

"Voiam să vin fără costum, într-o cămaşă albă, exact aşa cum am urcat pe scenă anul trecut la marele miting împotriva abuzurilor, unde mulţi dintre dumneavoastră aţi participat. Dar am hotărât să vin fără costum, însă într-o cămaşă neagră, pentru că vreau să vă povestesc un film horror, care a rulat pe marele ecrane. Dintr-o dată oamenii tac, toată lumea tace, nimeni nu scoate niciun sunet, colegii nu mai vorbesc între ei, delegaţii de la congres nu mai vorbesc între ei, oamenii în aceeaşi casă nu mai vorbesc între ei.

Care este motivul? La fiecare zgomot produs, la cel mai mic sunet emis, ca în orice film horror care se respectă apar nişte monştri răi. Cum se termină acest film? Natura umană, natura lucrurilor, face ca cei care au decis să tacă, din greşeală să se împiedice de un obiect prin casă şi să producă un zgomot. Se întâmplă ca în timpul somnului conştiinţa să lucreze şi cineva să mai vorbească în somn măcar. Atunci iar produce un zgomot. Însă acest film are un final bun până la urmă. O parte dintre oameni, nu mulţi, îşi asumă să vorbească, să comunice între ei", a declarat Liviu Pleşoianu.

Deputatul a spus, în final, că el alege să vorbească şi despre subiectul Liviu Dragnea, al cărui nume nu-l mai pronunţă nimeni, şi despre statul paralel. "Pentru că eu nu uit că în spatele meu era un ecran mare cât acesta pe care scria "Jos statul paralel", în faţa mea era un pupitru ca acesta pe care scria "Jos statul paralel" şi nu o să ajung acum să vă spun că nu îmi e foarte clar dacă el există sau nu", a conchis parlamentarul.

Taguri:
liviu pleşoianu,
psd,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici